Guvernul Ponta 3 se naște în aceste zile și nu e o facere ușoară! Poftiți să intre în viitorul Executiv, udemeriștii și-au manifestat preferința pentru unele funcții, iar una dintre acestea ar fi, susțin surse citate de televiziuni, cea de ministru al Sănătății. PSD n-ar prea vrea să le cedeze portofoliul de ministru al Sănătății, unde ar urma să se întoarcă un fost titular, este vorba despre Cseke Attila.
Deocamdată, este vorba doar despre o situație despre care s-a aflat pe surse. Negocierile dintre USD şi UDMR se aflau, luni, în impas, căci UDMR insistă pentru postul de ministru al Sănătății, pe care PSD nu doreşte să îl cedeze, transmite Realitatea Tv. În acest moment, interimar, în fruntea Ministerului Sănătății se află, interimar, Nicu Bănicioiu, despre care se spune că ar vea să păstreze funcția de ministru al Sănătății.
S-a vehiculat inițial că UDMR va intra la guvernare cu un post de vicepremier pentru Kelemen Hunor, care va obține șefia Ministerului Culturii, dar și un alt fotoliu ministerial, la Mediu ori cel de ministru al Sănătății, udemeriștii nefiind interesați să preia portofoliul Comunicaţiilor.
Aducerea UDMR la guvernare s-ar putea lovi de obstacolul numit Traian Băsescu, care a susținut că trebuie să ajungă din nou la Cotroceni. “Dacă vrea să respecte democraţia, da. Acum se modifică programul de guvernare, pentru că UDMR va cere să fie introdusă în programul de guvernare Legea minorităţilor, va avea probleme cu însemnele locale şi dreptul de arborare a steagurilor minorităţilor, va vrea utilizarea limbii materne în sănătate şi în instituţiile centrale, uitând că orice cetăţean român indiferent de etnie trebuie să cunoască limba naţională, va cere modificări la Legea referendumului în aşa fel încât comunităţile locale să poată declanşa referendumuri care să fie valide….e o listă întreagă care modifică programul Guvernului”, a explicat Băsescu.
Președintele a fost ferm – premierul Ponta ar trebui redesemnat ca premier, în cazul modificării programului de guvernare: “Dacă premierul nu vine la Cotroceni, atac decizia Parlamentului la Curtea Constituțională”.
Cseke Attila, în vârstă de 41 de ani, de loc din Marghita, județul Bihor, a fost ministru al Sănătății din decembrie 2009 până în august 2011. Viitorul cabinet Ponta 3 ar urma să aibă 17 ministere şi nu mai puțin de patru vicepremieri, venind din partea PSD, UNPR, PC şi UDMR. Pentru Mediu ar urma să fie propus un alt ”fost” pe acest scaun, este vorba despre Attila Korodi.