Directorul Institutului Cantacuzino din București, Radu Dorel Lucian, a demisionat, din cauză că Institutul a ajuns într-o situație dezastruoasă, spun angajații.
Banii nu mai ajung nici măcar pentru plata celor 650 de salariați, iar vaccinurile (antigripal, Polidin și vaccinul anti-TBC pentru nou-născuți) nu mai pot fi produse anul acesta, pentru că Insitutul nu a primit autorizație de la Agenția Națională a Medicamentului.
Sindicaliștii de la Cantacuzino îl acuză pe Radu Lucian că nu a permis achiziția de materii prime și nici nu a luat măsuri ca să nu se ajungă în această situație.
Radu Dorel Lucian a fost repus în funcţie în septembrie 2011, prin ordinul al ministrului Sănătăţii, deşi în 2009, a fost înlocuit de la conducerea instituţiei, pentru management defectuos.
Ministrul Ladislau Ritli declara ieri că va căuta o soluție și a negat posibilitatea ca Institutul să se închidă.
Sursa: Televiziunea Medicala