In cadrul Congresului de Farmacie, dr. Marius Tanasa a atras atentia referitor la medicamentele contrafacute care se intalnesc si pe piata romaneasca. Acesta a explicat importanta achizitionarii medicamentelor doar de la comercianti autorizati.
“Pentru ca riscul de afectare a sanatatii prin agravarea bolilor in caz de lipsa de efect sau prin crearea de rezistente la bacterii in cazul antibioticelor contrafacute, prin riscul de reactii alergice chiar mergand pana la risc de deces, ele constituie o problema de sanatate publica.”, a spus dr. Mariua Tanasa, Vicepresedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.
“Medicamentele contrafacute pot patrunde pe cai ilicite, in general, dar uneori penetreaza si lantul legal de distributie. Cand se intampla acest lucru este un sistem de alarma ca trebuie sa mai inchidem niste portite pentru a preveni, insa marea sursa a medicamentelor falsificate la ora actuala o constituie vanzarea pe internet si cei care le achizioneaza de acolo le ia pentru ca sunt mai ieftine, pentru ca li se face reclama, pentru ca uneori sunt fals prezentate ca medicamente, desi ele sunt alte produse si nu medicamente, si bineinteles riscurile ulterioare ale celor care si le procura si le administreaza sunt pe masura.”
“Cel mai neplacut este lipsa de efect si referindu-ne la cazul de anul trecut, cazul Pegasys in situatia in care pacientii isi administrau acele doze nu aveau nici un efect. In momentul evaluarii tratamentului, s-ar fi constatat o lipsa falsa de raspuns. Poate ca ar fi raspuns la tratament, poate ca ar fi putut primi si duce tratamentul pana la capat, dar intr-o astfel de situatie, nestiind ca au luat un produs care nu era cel pe care se asteptau sa il primeasca nu aveau nici un raspuns si atunci in mod firesc li se oprea tratamentul ca fiind nonresponder la terapie.”, a adaugat dr. Mariua Tanasa, Vicepresedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.
Cele mai des intalnite medicamente contrafacute sunt cele pentru disfunctia erectila, insa se mai intalnesc si pentru HIV sau cancer.
“Medicament falsificat inseamna sa prezinti o identitate falsa a produsului respectiv, pornind de la eticheta si ambalaj mergand pana la substantele false pe care le contin, ma refer aici si la substantele active si la excipienti.
“Cel mai des intalnit medicament contrafacut si pe care multa lume il reclama se considera a fi cel pentru disfunctii erectile. Sunt falsificate si medicamentele folosite in terapia HIV si care se gasesc in Africa, medicamentele oncologice mai ales in situatia in care apar disfunctionalitati in aprovizionarea pietei, atunci se poate intampla ca pe canalele ilicite sa apara in piata medicamente falsificate.” a adaugat dr. Mariua Tanasa, Vicepresedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.
Orice suspiciune de medicament contrafacut trebuie imediat reclamata ori la farmacie ori pe site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului.
“Sa cumpere medicamente doar din farmacii, doar cu prescriptie medicala, in momentul in care au o suspiciune sa reclame la farmacie sau exista pe site-ul agentiei (Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale) o adresa de e-mail la care pot semnala astfel de situatii.”, spune dr. Mariua Tanasa, Vicepresedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.
“Lupta impotriva fenomenului este o munca de echipa. Din primavara acestui an, in Romania am demarat un proiect – SAVEmade, care este un proiect realizat sub egida Natiunilor Unite, a Institutului de Cercetari pentru Justitie Penala al acestui organism si care reuneste in aceasta actiune toate partile interesate, atat Agentia Nationala a Medicamentului cat si Parchetul, Politia, Politia de Frontiera, Autoritatea Nationala a Vamilor, Serviciul Roman de Informatii si nu in ultimul rand producatorii de medicamente inovative cat si generice pentru ca ei sunt principalii interesati alaturi de noi pentru ca aceste medicamente contrafacute sa nu patrunda pe piata.” adauga dr. Mariua Tanasa, Vicepresedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.
La nivel global, se estimeaza ca un procent de 6-7 la suta din medicamentele aflate pe piata sunt probabil falsuri. In Europa si Statele Unite acest procent este mai mic, de 1 la suta, iar, in tarile slab dezvoltate, procentul este 20-30 la suta, putand ajunge in situatii de criza, de exemplu epidemii, pana la 50 la suta.
Anul trecut, autoritatile din tara noastra s-au confruntat cu trei cazuri privind medicamentele contrafacute.
autor: Liana Gorun