Din cele 13,2 milioane de carduri de sanatate trimise de CNAS spre distribuire, Posta Romana a predat asiguratilor, in mana, 93%. Ce se intampla cu restul de carduri ramase nedistribuite? Unele case judetene au venit cu precizari despre cardul national de sanatate, altele… Pana la 1 februarie nu mai este mult.
12,26 milioane de romani si-au primit documentul electronic care atesta calitatea de asigurat in sistemul public de sanatate din Romania – cardul national de sanatate, a anuntat Poșta Romana. „Posta Romana, in urma unor eforturi considerabile ale retelei operationale a companiei, a reusit sa se achite cu succes de sarcinile impuse prin contractul cu CNAS. O rata de retur de 7% pe distributia cardurilor de sanatate este una pe care orice operator privat si-ar asuma-o fara ezitare. Iar asta, avand in vedere rigorile impuse prin contract, ce tin atat de modalitatea de predare a cardurilor, cat si de zonele acoperite, in buna parte mediul rural greu accesibil”, a declarat Irina Purcaru, directorul Directiei Operatiuni si Relatii Comerciale din Posta Romana.
Cardul national de sanatate – topul pe judete
Situatia pe judete arata ca Bucurestiul detine primul loc in numarul de carduri distribuite, respectiv 1,22 milioane de trimiteri, urmat de Prahova, cu peste 511.000 de trimiteri, si de Timis, cu peste 438.000 de trimiteri ajunse la destinatie. Rata de retur pe cele trei judete, respectiv diferenta dintre cardurile emise de CNAS conform contractului si cardurile returnate Caselor Judetene de Sanatate aferente, este de 12,6%, 3,5%, respectiv 10,12%.
La polul opus, judetele cu cei mai putini asigurati pentru care s-au emis carduri de sanatate sunt: Ialomita (79.900 de carduri emise si o rata de retur de 8%), Ilfov (101.082 carduri emise, la un retur de 9,12%) si Covasna (150.683 de carduri emise, la un retur de 6,6%). Judetele in care s-au inregistrat cele mai mici rate de retur sunt: Harghita (2,6%), Salaj (3%), Prahova (3,5%), Valcea (3,6%) si Olt (3,7%).
Cardul national de sanatate – ce se intampla in cazul pierderii, furtului sau deteriorarii
Utilizarea documentului – cardul national de sanatate, de catre asigurati si furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, se face incepand cu 1 februarie 2015, se precizeaza in Hotararea de Guvern pentru modificarea HG nr.900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul national de asigurari sociale de sanatate din titlul IX “Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Potrivit acestui act normativ, asiguratul suporta contravaloarea actului – cardul national de sanatate, precum si cheltuielile aferente distributiei acestuia, in situatia solicitarii eliberarii unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorarii acestuia, precum si in situatia modificarii datelor personale de identificare. in termen de 15 zile calendaristice de la producerea uneia dintre aceste situatii, titularul sau, dupa caz, reprezentantul legal ori imputernicitul acestuia este obligat sa solicite prin intermediul casei de asigurari de sanatate eliberarea unui nou card national, pe baza unei cereri insotite de dovada platii contravalorii cardului si a cheltuielilor de distributie a acestuia. Eliberarea unui nou card national se face in termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurari de sanatate in a carei evidenta se afla persoana respectiva. Acordarea serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale se realizeaza pe baza unei adeverinte eliberate de casele de asigurari de sanatate pana la eliberarea unui nou card national.