Marti, 24 martie, este Ziua Mondiala impotriva Tuberculozei. Stii poate fi prevenita tuberculoza, cum se manifesta, cum se trateaza? Autotitatile au intocmit un mic ghid, prin care vor sa explice populatiei cateva informatii de baza despre aceasta boala.
Tuberculoza este o boala infecto-contagioasa cauzata de bacilul Koch (Mycobacterium tuberculosis) care poate afecta numeroase organe si tesuturi, dar in special plamanii.
Tuberculoza se transmite pe cale aeriana, de la un om bolnav, prin tuse, stranut, vorbit etc. Nu se transmite prin insecte, apa, vesela sau produse de sange.
Tuberculoza – simptomatologie:
– Tuse peste 3 saptamani, cu expectoratie sanguinolenta;
– Pierdere in greutate;
– Oboseala;
– Febra;
– Transpiratii nocturne;
– Durere toracica;
– Dificultati in respiratie;
– Pierderea apetitului.
Tuberculoza – prevenire:
– Trebuie respectate reguli generale de igiena personala (acoperirea gurii la tusit), a locuintei (camere curate, aerisite);
– Contactii trebuie sa se controleze pentru a evita imbolnavirea;
– Copiii trebuie sa efectueze chimioprofilaxie;
– Control radiologic periodic;
– Vaccinarea impotriva tuberculozei
Tuberculoza este o boala vindecabila daca tratamentul este corect
Tuberculoza – tratament:
– Necesita o stricta supraveghere, initial in spital, apoi a medicului de familie;
– Consta in medicatie zilnica timp de 2-3 luni, apoi de 3 ori pe saptamana, minim 6-8 luni;
– Se efectueaza controlul bacteriologic al sputei dupa 3 luni, in luna a cincea si in ultima luna de tratament;
– Dupa incheierea tratamentului se efectueaza controale periodice pana la 2 ani.
Conform Raportului Global pentru Tuberculoza din 2014 al OMS, in 2013, 9 milioane de persoane s-au imbolnavit de TBC si 1,5 milioane au decedat din cauza bolii. Tuberculoza reprezinta a 5-a cauza de deces pentru femeile de varsta 15-44 ani. Dintre copii, 550.000 s-au imbolnavit de TBC si 80 de copii HIV-negativ au decedat din cauza bolii. Aproximativ 480.000 persoane au dezvoltat TBC multidrog-rezistente. in 2013, aproximativ 1,1 milioane de persoane HIV pozitive au prezentat TBC, iar 360.000 de persoane au decedat datorita TBC asociata cu HIV.
Tinte legate de tuberculoza multidrog-rezistenta si aprobate de catre Parteneriatul Stop Tuberculoza:
– Pana in 2015: reducerea prevalentei datorate TBC cu cel putin 70% comparativ cu 1990 si tratarea cu succes a 85% din cazurile detectate de tuberculoza.
– Pana in 2050: eliminarea TBC ca problema de sanatate publica.