“Medicinia este grea”, asta ar spune orice persoana pe care o oprim pe strada pentru a-i cere parerea despre aceasta facultate. Unii ar spune pentru ca este mult de invatat, altii fiindca este greu de deslusit materia, altii ar spune ca profesorii sunt duri, si tot asa. Fiecare are putina dreptate. Adevarul este mult mai complicat de atat.
In primul an de facultate, pe langa provocarile enumerate anterior vorbim si despre un proces de adaptare la un nou stil de viata, de predare si de invatare.
Daca in liceu lucrurile erau simple: se preda o lectie, doua, trei si apoi urma “ascultarea” si notarea. Nu se acumulau cantitati mari de informatie pe care oricum le invatai destul de repede. Dupa inca alte trei lectii urma si o lucrare de control pentru care inveti si uite asa, ai materia respectiva sub control.
In primul an de facultate, semestrul I seamana cu o vacanta de vara prelungita. Se predau cursuri, atmosfera este relaxata, iti faci noi prieteni, socializezi, daca te muti in alt oras atunci vor fi si mai multi stimuli care iti vor distrage atentia de la invatat.
Zilele trec, pe tine nu te verifica nimeni si uite asa te trezesti in sesiune cu un teanc de cursuri de invatat, materia nu este usoara, sunt multe materii la care ai de invatat, profesorii sunt mai severi (unii dintre ei, nu toti) si te trezesti intr-o criza de timp si oricat ai invata, notele nu vor fi pe masura asteptarilor.
Daca mai si pici un examen sau mai multe, se prefigureaza o mica depresie in fata, nu? Evident ca nu iti doresti una ca asta, mai ales cand toti cei apropiati isi pun sperantele in tine si te vad ca pe un viitor medic de succes.
Pentru mai multe informatii despre cele doua carti scrise pe tema studentiei si rezidentiatului, intra pewww.stefangutue.com/carte
autor: Stefan Gutue