In ce priveste modul de a invata la Medicina, aproape fiecare student are parerea lui. Exceptandu‑i pe cei cu o memorie aparte care pot invata toate cursurile perfect intr‑o singura noapte si a doua zi iau si nota 10 la examen, noi restul, muritorii de rand, nu prea avem alta cale decat pe cea grea, in care trebuie sa depunem un efort constant pentru a construi o baza solida de cunostinte.
Asadar, sa lasam introducerile si sa va spun metoda cea mai sanatoasa pentru a va ajuta sa invatati.
Incepe de la primul curs!
La intrebarea „Cand sa ma apuc de invatat?“, raspunsul meu este foarte clar si anume: „Incepe din prima zi de facultate!“. Nu s‑a predat nimic? Norocul tau, incepe din a doua zi cand se preda primul curs. La Medicina, mai ales in anii I si II trebuie sa tii pasul cu un ritm alert, in care se predau mai multe materii in paralel, cursurile se aduna rapid, LP‑urile si mai si, fiindca sunt aproape duble ca numar si fara sa iti dai seama, daca nu tii pasul cu materia, te trezesti cu un morman de foi de invatat. Si desigur, cu cat amani mai mult, cu atat va fi socul mai mare. Am fost un student constiincios, in sensul ca mergeam la cursuri si notam ce puteam, intelegeam ce puteam, dar odata iesit din sala de curs nu imi maipasa prea mult de materia respectiva. Ajungeam acasa, puneam cursul in mapa lui si gata, ne mai vedem in presesiune, micutul meu curs! Cu cat incepi sa inveti mai repede, cu atat este mai bine in perioada apropiata examenului, cand timpul acordat invatatului este insuficient pentru a parcurge toata materia, in conditii decente pentru a lamuri fiecare amanunt.
Un lucru important pe care trebuie sa il retina studentii din anul I este ca desi au bifat cu succes prima sesiune din viata lor, bacalaureatul, aceasta nici nu se poate compara cu prima sesiune din facultate, intrucat perioada in care s‑au pregatit pentru Bac a fost de aproape un an (nu uitati ca multe din subiectele de Bac au fost predate in clasele a IX-a si a X-a, pe care le‑ati retinut la vremea lor), timp in care toata lumea i‑a motivat sa invete, pe cand pentru prima sesiune la Medicina nu au decat vreo trei luni si subiecte complet noi, prin care nu au mai trecut vreodata.
Defriseaza cursurile!
Asa ma intreba mereu mama cand ma vedea stand degeaba si uitandu‑ma la televizor: Stefan, ai defrisat si tu cursurile predate pana acum? Ce vroia sa spuna cu asta? Va amintiti secventele din filmele cu exploratori aflati in jungla care folosesc macetele sa taie toate crengile care le stau in cale pentru a crea o cale neteda, clara, pe care sa mearga cu usurinta?
Exact asta insemna sa fac si eu legat de cursuri: dupa ce ma intorceam de la facultate, in aceeasi zi sa iau cursul predat, si sa il recitesc cat timp memoria este inca proaspata, sa lamuresc fiecare fraza si unde sunt notiuni lipsa, e de datoria ta, micutul meu coleg, sa completezi. Faci asta citind, documentandu‑te. Dupa ce ai lamurit, iti completezi cursul, atasand cateva foi cu notitele facute de tine. Poti sa rescrii intregul curs dupa ce l‑ai trecut prin filtrul personal, dar daca este un curs facut si predat bine, multumeste‑te doar sa lamuresti aspectele neintelese. Este bine sa iti notezi in paginile adaugate toate chestiunile importante: lamuriri ale paragrafelor pe care nu le‑ai inteles prima data dar carora le‑ai gasit ulterior explicatia, formule mnemonice, desene daca te ajuta.
Asta inseamna sa studiezi cursul in mod activ, scriind si memorand mai usor anumite aspecte. Iti poti da seama in acest fel care sunt si partile importante dintr‑un curs, din care se pot da subiectele de examen. Munciti cu seriozitate, nu va limitati la a spune: Ah, sunt asa obosit de la facultate, am sa ma uit putin pe curs si apoi ma voi relaxa!, fiindca metoda asta de fapt inseamna o fuga pe text, in care ce iti amintesti bine, ce nu, sari peste si practic nu rezolvi nimic, nu este un proces activ de invatare.
Bine Stefan, dar cum ar trebui sa invat eu in mod activ?
In primul rand, citeste sa intelegi, nu sa memorezi. Pe termen lung nu te vei putea baza asa de mult doar pe memorie daca nu reusesti sa creezi niste legaturi intre notiunile noi si cele existente. Jucariile marca Lego (folosite pentru realizarea copertei) se imbina unele cu altele chiar daca nu fac parte din aceeasi cutie. In acelasi mod, notiunile lamurite si clarificate devin piese de baza pe care se pot atasa altele noi, formand legaturi solide care pot rezista mai usor in timp decat o simpla memorare superficiala. Cand citesti o fraza mai lunga, opreste‑te si intreaba‑te: Ce vrea sa spuna?
Care este ideea propozitiei citite? Fiindca altfel nu faceti altceva decat sa va pierdeti vremea cu foile sau cartea in brate. Cand cititi un capitol dintr‑o carte, este obligatoriu sa va luati notite in paralel pe un caiet dedicat materiei respective. Majoritatea cartilor de medicina romanesti sunt, din pacate, scrise intr‑un stil foarte arid, bombardand cititorul cu termeni medicali, textul editat in bloc compact, greu de parcurs si astfel este foarte dificil sa ramaneti concentrati pentru un timp indelungat.
Deci, cititi cu foaia si pixul in mana si notati‑va toate notiunile importante, toate sintezele pe care le puteti face. Faptul ca va opriti sa scrieti cate o concluzie a textului pe care il parcurgeti va determina sa cititi cu atentie, iar faptul ca scrieti efectiv ajuta la consolidarea memoriei.
Daca veti fi perseverenti, in timp va veti forma un obicei din a lua notite din materialele citite, astfel ca veti ajunge mereu sa aveti o foaie langa voi cand veti consulta un text dintr‑o carte si va veti extrage ideile esentiale de acolo, plus amanuntele mai greu de memorat (va voi explica in continuare cum sa le faceti memorabile).
Atentie insa!
Notitele pe care le veti lua (fie ca este vorba despre curs sau despre un capitol dintr‑un tratat) nu au rolul de a scurta cursul, ci de a‑l lamuri. Este posibil ca un curs sa aiba, sa zicem, sapte pagini, iar dupa ce veti adauga si voi notitele voastre lamuritoare, sa ajunga la 11 pagini.
Nu disperati!
Acele patru pagini in plus sunt de aur pentru voi, fiindca in baza lor veti putea retine si intelege ce se petrece in cele sapte pagini de curs initial.
Scopul „defrisarii“ unui curs nu este sa il reduceti de la sapte pagini la doua pagini, asta se numeste sumarizare sau condensare! Scopul este sa il organizati, reorganizati, chiar sa contestati partile care vi se pare ca nu se leaga. Daca la finalul „defrisarii“ aveti senzatia ca in continuare e ceva nelamurit, atunci inseamna ca notitele voastre nu sunt complete si lipsesc niste punti de legatura intre informatii!
Pentru mai multe informatii despre cele doua carti scrise pe tema studentiei si rezidentiatului, intra pe www.stefangutue.com/carte
autor: Stefan Gutue
1 Comment
Tehnica asta de invatat este specifica baietilor, noi stam mult mai prost la capitolul “memorare” decat fetele. Este un mare handicap fata de ele. Noi stam ceva mai bine la capitolul creativitate si indemanare dar asta nu conteaza cand este vorba de invatat cursuri .