Calciul este cel mai răspândit mineral întâlnit în cadrul oprganismului uman. Deţine o importanţă covârşitoare în mecanismele de functioanare ale organismului.Calciul este prezent în cantitatea ce mai mare în organism şi este unul dintre mineralele esenţiale pentru viaţă, îndeplinind variate funcţii în cadrul organismului.
Calciul îndeplineşte numeroase funcţii dintre care cele mai importante sunt următoarele: favorizează secreţia enzimelor şi hormonilor, contribuie la buna funcţionare a vaselor de sânge, este vital pentru contracţiile musculare, contribuie la trimiterea semnalelor în interiorul sistemului nervos. Organismul este înzestrat cu capacitatea de a menţine nivelul calciului constant în organism, astfel încât toate procesele să se desfăşoare în condiţii optime, lipsa calciului, sau prezenţa sa în cantităţi mai mari putând conduce la diverse neplăceri.
Distribuţia calciului în organism este următoarea: aproximativ 99% din cantitatea de calciu prezenta este regăsita în oase şi dinţi, în vreme ce restul de 1% se regăseşte în muşchi, fuidele intercelulare şi sânge.Pe parcursul vieţii la oase apar două procese care sunt permanente, unul de resorbţie, iar celălalt de formare de ţesuturi osoase ce au loc prin depunerea de calciu. Echilibrul dintre acestea se schimbă pe măsură înaintării în vârstă, astfel, la copii procesul de formare a ţesutului osos este mult mai intens decât cel de resorbţie. Lucrurile se schimbă la adulţii tineri unde procesele se desfăşoară cu aceeaşi intensitate, iar după faza menopauzei la femei procesul creşte în intensitate în ceea ce priveşte resorbţia, crescând riscul de apariţie al osteoporozei.
Sursele de calciu se regăsesc mereu şi sunt la îndemâna oricui, însă asimilarea acestuia este un lucru ceva mai complicat pentru că necesita şi alte elemente pe lângă simpla prezenţă a calciului în alimente, precum vitamina D şi magneziul. Fără aceste elemente asimilarea calciului este imposibilă, că de altfel şi lipsa soarelui. Altfel spus, în fiecare zi, avem nevoie de soare măcar 20 de minute, altfel asmiliarea nu se produce.
Sursele de calciu sunt următoarele: lapte, iaurt, caşcaval, legume şi fructe proaspete. Pe lângă acestea sunt şi suplimentele nutritive, însă acestea trebuie consumate la îndrumarea unui medic şi pe o perioadă limitată.Alte surse alimentare cu un conţinut bogat în calciu sunt spanacul, broccoli, varza, etc., dar unele dintre acestea au şi substanţe care reduc absorbţia calciului.
Sursa: Televiziunea Medicala