Reprezentanții anesteziștilor consideră că procurorii nu cunosc procedurile medicale specifice. În documentul publicat, aceștia explică modul în care este întrebuințată NORADRENALINA, dar și factorii care se iau în considerare, din punct de vedere medical, atunci când unui pacient i se administrează un tratament. Documentul medical este semnat de Dorel Săndesc, actualul director al Spitalului Județean din Timișoara, președinte al Comisiei de ATI a Ministerului Sănătății, dar și fost reprezentant al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. „Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că…
Author: telemed
Tusea convulsivă, cunoscută și sub numele de tuse măgărească sau pertussis, este o boală infecțioasă extrem de contagioasă. Afecțiunea este cauzată în principal de bacteria Bordetella pertussis. Ea poate să provoace complicații severe, afectând mai ales sugarii și copiii mici, dar poate fi periculoasă și pentru adulți și vârstnici, în special pentru cei cu un sistem imunitar slăbit sau nevaccinați. Boala se transmite pe cale aeriană prin tuse, strănut sau secreții nazale. Persoanele infectate sunt contagioase până la 4 săptămâni de la debutul tusei. „Chiar dacă nu putem vorbi de o epidemie de cazuri de tuse convulsivă, numărul mare de…
Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom publică raportul de impact al proiectului “Primul pas spre sănătate” Creștere cu 19% a numărului de femei gravide care s-au prezentat la control în perioada prenatală. Creștere cu 20% a numărului de copii de până la 5 ani care s-au prezentat la cabinetul medical în ultimul an. Proiectul contribuie la reducerea ratei mortalității infantile. București, 6 august 2024: În anul 2023, din cele 897 de decese înregistrate la copiii sub un an, 372 sunt în mediul urban și 525 în mediul rural, unde accesul la servicii medicale în perioada sarcinii și în primul…
Brahiterapia cutanată de contact reprezintă o metodă eficientă de tratament pentru leziuni superficiale de carcinom bazocelular și scuamocelular. Aceasta implică plasarea sursei radioactive în imediata vecinătate a zonei afectate, cu ajutorul unor aplicatori cutanați. Prin intermediul brahiterapiei este astfel posibilă administrarea unei doze mari de radiații într-un volum tumoral mic, cu precizie și acuratețe, crescând eficiența tratamentului și reducând impactul asupra țesuturilor sănătoase din jur. În ceea ce privește neoplaziile cutanate, avantajul brahiterapiei față de radioterapia externă este că, în cazuri selectate, oferă rezultate cosmetice superioare, în special pentru leziunile situate la nivelul feței, dar și un timp de tratament…
Începând cu 1 ianuarie 2025, Uniunea Europeană va interzice utilizarea unui tip specific de plombă dentară, cunoscută sub numele de amalgam dentar, în toate țările membre. Iată din ce motiv ! Amalgamul dentar, cunoscut după numele de plombă argintie, nu se va mai folosi în cabinetele stomatologice din România. O directivă europeană interzice exportul acestui produs de la 1 ianuarie 2025, deoarece conține mercur în proporție de 50%, o substanță recunoscută pentru efectele sale dăunătoare asupra sănătății, potrivit Antena 3 CNN. Românii nu își vor mai putea pune plombe argintii de anul viitor Amalgamul dentar, sau plombele argintii, a fost utilizat…
La nivel mondial, cancerul pulmonar reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, cu peste 2 milioane de cazuri noi diagnosticate anual. În România, rata de supraviețuire este mult sub media europeană. Astăzi, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar, tragem un semnal de alarmă cu privire la incidența și gravitatea acestei maladii. Cancerul pulmonar continuă să fie una dintre principalele cauze de deces în România, și asta pentru că vorbim despre lipsa prevenției, a diagnosticării precoce și a tratamentului demarat în faza incipientă. „E nevoie de măsuri urgente și eficiente. Prevenția primară este cheia controlului în cazul cancerului bronhopulmonar.…
Dermatita atopică (DA) este o afecțiune cronică complexă care depășește limitele unei simple probleme de piele. Aceasta afectează profund calitatea vieții celor care se confruntă cu ea, provocând atât disconfort fizic, cât și impact emoțional și social semnificativ. În acest context, campania „Spune DA” a Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) se dovedește a fi un efort valoros și necesar pentru informarea și educarea publicului și a pacienților în legătură cu dermatita atopică. Dermatita atopică se manifestă prin mâncărimi intense, piele uscată și inflamată, simptome care pot fi extrem de deranjante și pot afecta grav calitatea vieții.…
Societatea Academică de Medicina Familiei organizează în perioada 23-26 Octombrie, la București, Conferința Națională de Medicina Familiei, Ediția 2024. Ca și la ediția precedentă, participarea dvs. la Conferință se poate face fizic sau online, în funcție de programul personal. Experiența de învățământ este similară, însă organizatorii încurajează participarea fizică. CREDITARE Conferința a fost creditată cu 24 credite EMC la editiile precedente. Concluziile vor fi publicate în Practica Medicală – CNCS/CNCSIS B+. Comunicări Orale/Poster Tinerii medici, rezidenți, doctoranzi sunt invitați să trimită lucrări pentru secțiunea dedicată din cadrul Conferinței. Autorii și coautorii Comunicărilor Orale/Poster primesc credite suplimentare, conform CMR. Pentru buna…
Oboseală, senzație de greață, vărsături, dificultăți de concentrare. Sunt doar câteva dintre efectele secundare pe care le pot avea pacienții care urmează ședințe de radioterapie. De aceea, se recomandă ca aceștia să nu se urce la volan după tratament. Pentru pacienții din Arad și localitățile limitrofe, Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a pus la dispoziție un microbuz care preia pacienții dintr-o locație din zona centrală a orașului, iar după tratament, îi transportă înapoi. „O ședință de radioterapie durează doar câteva minute. Dar tratamentul este de 5 zile pe săptămână, pe parcursul a cinci, șase, chiar și opt săptămâni.…
Rata mortalității infantile în mediul rural (6,8 la mia de copii născuți) este cu 33% mai ridicată decât în mediul urban (5,1‰); Mai puțin de jumătate (47%) din localitățile din România au suficienți medici de familie; Organizația Salvați Copiii România a pus la dispoziția echipelor medicale ale Asociației Caravana cu Medici trei caravane medicale în valoare de 300.000 de Euro, dotate cu aparatură medicală. București, 19 iulie 2024: Probleme de subnutriție și anemii carențiale, cauzate de accesul limitat la servicii medicale și de vulnerabilitatea mediului social în care trăiesc, au fost diagnosticate de medicii care asigură consultații gratuite, în cadrul…