Cerea tot mai mare de vaccinuri a determinat cele doua companii farmaceutice sa ia decizia de a majora preturile serurilor pe care le produc. O doza de vaccin Pfizer a ajuns la 19,50 de euro, de la 15,50, conform noilor contracte. Un vaccin Moderna costa acum 25,50 de euro per doza, fata de 19 euro cat era pana acum. Cele doua companii estimeaza ca vor avea venituri de zeci de miliarde de dolari in acest an, in urma semnarii unor noi acorduri cu tari care vor sa isi completeze stocul de vaccinuri, in cazul in care administrarea unei a treia…
Author: telemed
Azoospermia este o afecțiune care constă în absența spermatozoizilor din lichidul seminal și este o formă severă de infertilitate masculină. Spermatozoizii lipsesc fie pentru că nu pot fi produși, fie pentru că aceștia nu pot ajunge în lichidul seminal. În aceste condiții s-ar putea presupune că bărbații cu azoospermie nu pot avea copii biologici. Nu este neapărat așa. Cu ajutorul specialistului în infertilitate și a tehnologiei de reproducere umană asistată acest lucru este posibil. În unele cazuri, totuși, atunci când chiar nu este posibil, se poate recurge la utilizarea de spermă de la donator. Azoospermia poate fi de două tipuri:…
Legea care prevede acordarea unei zile libere pentru vaccinare a intrat in vigoare, iar romanii isi pot cere drepturile prevazute de actul normativ. „Intentia noastra este sa devina o masura de incurajare, fara a implica restrictii sau costuri suplimentare pentru angajatori comparativ cu alti ani”, deputatul USR PLUS Oana Toiu, co-initiator al legii. „In cazul companiilor mari, acestea au optiunea de a alege intre ziua libera de vaccinare si facilitarea alaturi de DSP a unor centre de vaccinare in unitatea de productie. Suntem alaturi de parintii care aleg sa isi vaccineze copiii, pe masura ce dozele de vaccin vor fi…
Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite considera ca varianta Delta a noului coronavirus este la fel de contagioasa ca varicela si ar putea provoca imbolnaviri grave, potrivit unui aport intern al institutiei. Acelasi raport mai arata ca varianta Delta are o probabilitate mai mare sa treaca de protectia imunitara oferita de vaccinurile anti-COVID-19. Astfel, CDC revine la recomandarea ca americanii vaccinati cu schema completa sa poarte din nou masti sde protectie. Delta, mai transmisibila decat MERS, SARS si Ebola Varianta Delta este mai transmisibila decat virusurile care provoaca MERS, SARS, Ebola, raceala comuna, gripa sezoniera si…
Din acest weekend, toti cei care intra pe teritoriul Germaniei, inclusiv din tarile Uniunii Europene care se afla pe lista verde, trebuie sa prezinte certificatul care dovedeste ca sunt vaccinati, ca au trecut prin boala sau au un test negativ recent. Decizia vine pe fondul ingrijorarii din ce in ce mai mari ca intoarcerea din vacante ar putea contribui la alimentarea celui de-al patrulea val. Pana acum, pasaportul anti-COVID-19 era necesar doar pentru persoanele veneau din zonele de risc epidemiologic. Dintre tarile europene, doar cei care veneau din Marea Britanie, Spania si Olanda erau obligati sa prezinte Corona Pass. Masurile…
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a lansat un ghid care va ajuta persoanele asigurate in sistemul public de sanatate, cat si pe cei care nu au aceasta calitate. Persoanele care nu sunt asigurate pot afla care sunt serviciile medicale la care au dreptul si care este modalitatea de accesare a acestora. ”Pe fondul unor reglementari complexe si deseori in schimbare, cu atat mai mult in contextul pandemiei COVID-19, a situa oamenii in centrul sistemului inseamna nu doar a concepe si implementa politici de sanatate adecvate, ci si mai ales a le oferi acestora instrumente care sa ii ajute sa…
”Tot timpul trebuie să ne autocontrolăm, să ne autodepășim și în spatele tuturor acestor lucruri este muncă”, spune doctorul Diana Mixich. Uneori ei știu finalul, dar nu renunță la bătălie. Sunt ore și minute în care se luptă pentru a salva o viață. Astăzi este despre medicii de la serviciul de Ambulanță Timiș, oamenii care schimbă destine și salvează suflete. Ei nu renunță! Noi vă mulțumim!
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a modificat lista țărilor și teritoriilor de risc epidemiologic ridicat. Actualizarea va produce efecte incepand cu data de 1 august. Grecia, una dintre destiinatiile de vacanta preferate de romani si nu numai intra pe lista roșie. Pentru zona roșie se impune carantina de 14 zile pentru persoanele care sosesc în România, excepțiile fiind: persoanele vaccinate anti-COVID cu schemă completă de cel puțin 10 zile, persoanele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele 180 de zile și nu mai devreme de ultimele 14 zile copiii până la vârsta de 3 ani, iar cei de…
Un barbat cu schema completa de vaccinare anti-COVID-19 este primul pacient din Romania internat la Terapie Intensiva dupa ce s-a infectat cu varianta Delta a coronavirusului. Barbatul este din Pascani, are 70 de ani si are si alte boli asociate. “Bolnavul din Pascani este vaccinat si este putin mai bine decat ceilalti patru pacienti de la Terapie Intensiva. A fost vaccinat la inceputul anului si prezinta mai multe comorbiditati”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infectioase din Iasi. In sectia ATI a Spitalului de Boli Infectioase din Iasi mai sunt internati alti patru pacienti cu COVID-19. Trei dintre bolnavi sunt confirmati…
Potrivit studiului Pfizer, o a treia doza de vaccin Pfizer/BioNTech poate “creste puternic” protectia impotriva variantei Delta a noului coronavirus. Organismul este cu mult mai protejat fata de schema standard ce consta in administrarea a doua doze de ser. Datele cercetarii au post postate doar in mediul online, deocamdata. Ele vor fi analizate de cercetatorii companiei. Potrivit rezultatelor preliminare, nivelurile de anticorpi impotriva variantei Delta la persoanele cu varste cuprinse intre 18 si 55 de ani care primesc a treia doza de vaccin sunt de cincii ori mai mari decat in cazul administrarii a doua doze. Cat despre grupa de…