Chiar dacă Autoritatea europeană de siguranță a alimentelor a confirmat siguranţa aspartamului, specialiştii nutriţionişti dezaprobă în bloc consumul de băuturi light, declarând că acestea nu slăbesc, ne strică dinţii şi ne imbătrânesc, conform 7sur7.be.
Președintele Asociației britanice de terapie nutrițională, Miguel Toribio-Mateas, consideră pe site-ul Get He Gloss că băuturile gazoase light sunt doar “prostii”.
Apa gazoasă, coloranții și edulcoranții ca aspartamul prezent în băuturile răcoritoare are consecințe dezastruoase asupra greutății, dinților și chiar a ridurilor.
“Zahărul fals din aceste băuturi păcălește creierul, făcându-l să se aștepte la zahăr adevărat. Când caloriile așteptate nu sosesc, reacționează semnale ale foamei, nivelul de zahăr în sânge și sațietatea’, spune specialistul în nutriție. Aceste false zaharuri păcălesc metabolismul, arderea caloriilor devine mai dificilă și colăcei de grăsime apar pe burtă”, adaugă el.
Acidul fosforic preyent în băuturile carbogazoase poate produce multe probleme și chiar grăbi îmbătrânirea, spuneAmanda Griggs, director pentru sănătate și nutriție la Balance Clinic din Londra.
În cadrul unor experiențe realizate la Universitatea Harvard s-a constatat că acidul fosforic, prezent în băuturile light alterează rapid pielea și mușchii, crește riscul de osteoporoză și de calculi renali.
Sian Porteur, purtător de cuvânt al British Dietetic Association, afirmă că băuturile light erodează dinții la fel ca băuturile îndulcite cu zahăr.
sursa: http://www1.agerpres.ro/