Cât este de important ca o mămică să aibă alături de ea, atunci când își hrănește nou-născutul, un consultant în alăptare? Raluca Hernea, membru fondator al Asociației ”Alăptează”, ne oferă o adevărată pledoarie pentru meseria de consultant în alăptare. De notat că Asociaţia ProMAMA a făcut demersurile necesare la Ministerul Sănătăţii pentru recunoaşterea acestei meserii, iar petiția online ”Alăptează, România! E dreptul nostru…” a strâns, până în prezent, peste 2.300 de semnături.
”Consultant în alăptare este acea persoană acreditată, cu studii medicale, care oferă sprijin mamelor, atât în primele zile, în maternități, cât și acasă, atunci când este chemat și este nevoie. În principal, în străinătate este acea persoană angajată în maternități, care ajută mămicile pe tema alăptării”, ne precizează Raluca Hernea, membru fondator al Asociației ”Alăptează”.
Aflăm că profesia de consultant în alăptare este foarte puțin cunoscută în România, practic doar de un an-doi, de când a luat amploare mișcarea de suport în alăptare, pe internet: ”Practic, acum a început să se afle despre această meserie și chiar foarte puține din mămicile care activează pe internet știu despre consultanții în alăptare”.
Un consultant în alăptare acreditat, care ar fi angajat în maternitate, ar fi de un real folos nu doar personalului din secția de neonatologie, ci și mămicilor, pentru că le-ar oferi suport exact pe tema alăptării, poziții de alăptare, mituri în alăptare, cât de des trebuie să ofere hrană copilului, au lapte mămicile, nu au: ”Este exact ceeea ce au nevoie mămicile să audă pe tema alăptării”.
”Trebuie să facem cunoscut faptul că există acești consultanți în alăptare, că în curând va fi o meserie acreditată, sperăm noi, în țara noastră și, practic, asta dorim – să dăm de știre mămicilor din Timișoara și din România”, a încheiat Raluca Hernea.
De ce este nevoie de consultanți în alăptare? România se află pe un loc codaş în Europa în ceea ce priveşte alăptarea exclusivă până la șase luni
De Ziua Consultantului în Alăptare Certificat Internaţional, Asociaţia ProMAMA a susținut necesitatea recunoaşterii meseriei de consultant în alăptare în România, efectuând, în acest sens, demersurile necesare la Ministerul Sănătăţii. Ţara noastră se află pe un loc codaş în Europa în ceea ce priveşte alăptarea exclusivă până la șase luni, nici 13%, în comparaţie cu media europeană (40%), acest lucru, în condiţiile în care 98% din femei sunt capabile să alăpteze. Mai mult, România se află pe primul loc în Europa la mortalitatea infantilă, iar alăptarea are un rol covârşitor la reducerea acesteia. De aceea, este nevoie de o persoană specializată – consultantul în alăptare acreditat, care să educe mamele şi să le ajute pe cele aflate în dificultate.
2 Comments
Pingback: Ziua Internationala a Consultantului in Alaptare IBCLC | Alapteaza!
Pingback: Alaptarea este sarbatorita: Saptamana Mondiala a Alaptarii