În România, aproximativ 30% din populaţie suferă de obezitate, iar 20% este supraponderală. Indiferent de avertizări, restaurantele fast-food şi sedentarismul rămân în continuare “hobby-uri”.
Boala implica complicaţii şi patologii asociate:
- Cardiovasculare – boala cardiacă ischemica, infarctul miocardic, moartea subită, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral, insuficientă cardiacă, tromboza venoasă profundă etc.
- Respiratorii – insuficienţa respiratorie, sindromul de apnee în somn, hipertensiunea pulmonară etc.
- Osteoarticulare – gonartroza
- Metabolice – insulinorezistenţa, diabet zaharat tip 2, guta etc.
- Digestive – litiaza biliară, steatoza hepatică etc.
- Psihosociale – alterarea calităţii vieţii, a imaginii şi respectului de sine, discriminare
- Complicaţii obstetricale
- Creşterea riscului operator
Din cauza obezităţii putem suferi de multe: diabet, boli de inimă, hipertensiune sau anumite forme de cancer. În în afara bolilor cu care este asociată, obezitatea afectează negativ şi creierul.
Pe măsură ce înaintează în vârstă, persoanele obeze riscă să sufere un declin intelectual. Aceasta este concluzia unei cercetări efectuate de oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii Naţionale din Seul, Coreea de Sud, care a inclus 250 de subiecţi, cu vârsta între 60 și 70 de ani.
Timp de 5 ani, subiecților le-a fost calculat constant indicele de masă corporal (IMC). Apoi, ei au fost supuși unor teste care conțineau 30 de întrebări ce le solicitau cunoștinţele de aritmetică, memoria şi capacitatea de orientare.
Cercetătorii au observat că persoanele cu un IMC ridicat au înregistrat rezultate mai slabe la testele de inteligenţă, comparativ cu celelalte. “Studiul nostru arată că, prin prevenirea obezităţii, riscul de apariţie a declinului cognitiv şi a demenţei este considerabil redus”, a declarat doctorul Dae Hyun Yoon, autorul studiului.
Specialiștii americani spun că demența cauzează unul din trei decese la persoanele cu vârste peste 65 de ani.
Un studiu anterior efectuat de neurologii din cadrul Universității din California a demonstrat că, în cazul persoanelor obeze, creierul este îmbătrânit cu 16 ani.
De asemenea, persoanele obeze au mai puţin țesut cerebral în lobul frontal și în cel temporal, zone care controlează funcţiile de planificare și memoria. Sunt afectate, de asemenea, atenţia, dar și funcţia motorie
Menţinerea unei greutăţi normale este o misiune la fel de dificilă precum cea de înlăturare a excesul ponderal.
Sfatul specialistului: Larisa Popescu, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, Clinica Romgermed
“Succesul terapiei obezităţii constă în modificarea pe termen nedefinit a stilului de viaţă prin dieta, exerciţiu fizic şi terapie comportamentală. Tratamentul farmacologic nu reprezintă prima linie terapeutică în obezitate, ci doar un tratament adjuvant optimizării stilului de viaţă. El ar trebui să intre în discuţie după cel puţin şase luni de tratament nonfarmacologic, atunci când reducerea ponderală este nesatisfăcătoare.”
Sursa: Televiziunea Medicala