In anul 2010, Divizia de Diagnostic a Roche România a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 10.2 %, comparativ cu anul 2009, la 86.9 milioane lei, consolidându-şi astfel poziţia de lider pe piaţă. Toate cele cinci domenii de activitate ale diviziei au contribuit la creşterea vânzărilor, dar s-au remarcat în mod special arii precum Imunologia, Coagularea, Chimia clinică şi Biologia Moleculară (Cercetare), care au adus o creştere a vânzărilor de 14%.
Tot în anul 2010, au fost lansate teste şi aparatură de diagnostic pentru boli infecţioase, coagulare, boli cardiovasculare, diabet, precum şi instrumente pentru institutele de cercetare. De asemenea, au fost încheiate parteneriate cu o serie de spitale şi clinici private, ce au inclus dotarea a două laboratoare complet automatizate, de mare capacitate, cu echipamente de înaltă calitate şi un concept inovator de ansamblu.
Harald Wolf, director general al Roche România Diagnostics Division, a declarat cu privire la rezultatele Diviziei în anul 2010: “2010 a fost primul an complet de activitate a Diviziei de Diagnostice pe piaţa din România. A fost un an în care ne-am consolidat echipa şi portofoliul şi ne bucurăm că am reuşit să stabilim relaţii de colaborare solide cu partenerii noştri. Sperăm că şi pe viitor să păstrăm trendul inţial şi să avem o evoluţie pozitivă”.
Pentru anul 2011, Roche România Diagnostics Division estimează o cifră de afaceri în jurul a 90 milioane lei, pe fondul lansării de noi produse, dezvoltării sistemului privat de sănătate şi ca urmare a programelor de screening ce vor fi derulate de Ministerul Sănătăţii.
“In acest an vom lansa noi reactivi şi echipamente oferite de Ventana Medical System, companie membră a Grupului Roche, propunând astfel un flux de testare complet automatizat în laboratoarele de anatomopatologie şi permitând diagnosticarea standardizată şi mai rapidă a multor maladii între care cancerul de sân, gastric, pulmonar, colorectal, melanomul malign sau limfoamele”,a continuat Harald Wolf.
Soluţiile Roche pentru testarea virusului Papilloma uman
In multe ţări, în prezent, metoda de depistare precoce a cancerului de col uterin este examenul citologic. Totuşi testul Papanicolau prezintă şi puncte slabe, analizele citologice fiind subiective în cea mai mare parte şi eficiente doar dacă sunt efectuate la intervale de timp relativ scurte.
“Cel mai mare neajuns însă îl reprezintă nivelul scăzut de sensibilitate, după cum a demonstrat un studiu al institutului american de sănătate Kaiser Permanente, în care 32% din carcinoamele cervicale invazive sunt asociate cu rezultate fals-negative la testul Papanicolau.” a declarat dna. Dr. Mihaela Badea, Managing Director, Micomi.
Roche a anunţat recent că datele obţinute în urma studiului ATHENA (Addressing THE Need for Advanced HPV Diagnostics) susţin că 1 din 10 femei în vârstă de cel puţin 30 de ani şi testate HPV 16/18 pozitiv prin metode moleculare au avut modificări precanceroase la nivelul colului uterin, în ciuda rezultatelor Papanicolau normale.
Pentru screening-ul molecular şi genotiparea automată a virusului Papilloma uman, Roche lansează platforma cobas 4800. Prin metoda screening-ului molecular sunt vizate 14 tipuri de HPV cu grad crescut de risc, îndeosebi genotipurile 16 şi 18. Aceste tipuri sunt responsabile pentru aproximativ 70% din carcinoamele de col uterin. Tipurile de HPV cu risc crescut sunt asociate şi cu alte cancere anogenitale, precum şi cu cancere de gât şi cap, atât la femei cât şi la bărbaţi. Unele tipuri de HPV de risc scăzut (de exemplu 6 şi 11) sunt cauza condiloamelor genitale la ambele sexe. In asociere cu testarea HPV, sunt disponibile şi teste de depistare a Chlamidia trachomatis şi Neisseria gonorrhoeae, doua infecţii serioase din sfera sexuală, ce interesează ambele sexe.
In perioada 24 – 26 martie, se desfăşoară la Poiana Braşov cea de-a doua editie a Roche Diagnostics Days, eveniment dedicat lumii medicale şi devenit deja o tradiţie. In acest an, vor participa peste 150 de medici şi specialişti în medicină de laborator din întreaga ţara şi vor prezenta lucrări ştiinţifice specialişti de renume din Elveţia, Polonia, Marea Britanie, Germania şi România.
Sursa: Televiziunea Medicala