Prezent la Congresul National de Psihiatrie, de la Sinaia, din perioada 8-11 octombrie, prof.univ.dr. Florin Tudose, a acordat Televiziunii Medicale un ultim interviu, referitor la tema prezentata in cadrul evenimentului, anume – 20 de ani de Psihiatrie de Legatura in Romania – ce a devenit, ulterior, centru de referinta pentru reforma in psihiatrie din tara noastra.
“In urma cu 20 de ani, in 1995, la Spitalul Universitar am deschis primul serviciu de psihiatrie de legatura din Romania. Era o cale noua, este din pacate si acum o cale noua si revolutionara in psihiatrie, adica sa muti psihiatria acolo unde sunt pacientii. Oricine poate sa constate cu usurinta ca printre pacientii spitalului general sau chiar ai unui spital monoprofilat, dar nu de psihiatrie, exista un mare numar de persoane care au nevoie de servicii psihiatrice. Noi am deschis un astfel de serviciu, am vazut peste 130.000 de pacienti impreuna cu colegele mele, psihiatri, psihologi, asistenti sociali. Ne-am integrat in echipele Spitalului Universitar si am ridicat, in permanenta, pentru ca si acesta este un rol al serviciului de psihiatrie de legatura, cunostiintele celor de acolo privind asistenta psihiatrica. Din pacate, dupa 20 de ani nu s-a multiplicat foarte mult aceasta experinta pozitiva, sunt doar cateva spitale in Bucuresti si un excelent serviciu de psihiatrie de legatura la Timisoara condus de Simona Tivadar. Lucrurile bune sunt foarte greu acceptate in Romania, cu atat mai mult cu cat acest serviciu este extrem de ieftin si investitia fiecarui leu intr-un astfel de serviciu este imediat recompensata de circa 10 ori pentru bugetul spitalului. Dar, in Romania inca se bate pasul pe loc.”
“Noi nu tratam psihozele, dependentele pentru ca nu putem crea nuclee de proliferare in Spitalul general, dar toate tulburarile somatoforme, asa numita medicina psihosomatica ne este la indemana si tulburarea depresiva si anxioasa sunt la ordinea zilei.”
“Din aproximativ 130.000 de pacienti pe care i-am consultat si tratat in aceasta perioada, mai mult de jumatate apartin acestor categorii.”
“In spitalul Universitar Bucuresti in acest moment lucreaza peste 25 de psihologi. Am reusit sa aducem si psihologul in echipa care trateaza pacientii, dar nu doar in echipa psihiatrica. Colegii mei din spital, fie ca au fost oftalmologi, neurochirurgi, hematologi, ca lucreaza la transfuzii sau la camera de garda, au simtit nevoia, dupa modelul nostru sa ia un psiholog in echipa. Considerata o mare victorie in conditiile rigiditatii sistemului medical romanesc. Al doilea lucru este o carte pe care am scris-o impreuna cu sotia mea, prof. Catalina Tudose care se adreseaza medicului de familie – o psihiatrie pentru medicul de familie, in asa fel incat fiecare medic de familie sa stie ca o parte din tulburarile pe care le trateaza apartin psihiatriei. Sa stie si cum sa faca lucrul acesta, sa stie incotro sa indrume un astfel de pacient. Consider ca sunt doua lucruri fundamentale ca rezultat al acestor 20 de ani. Sigur sunt multe altele, cateva volume, zeci de articole, o adevarata scoala de psihiatrie de legatura.”, a spus prof.univ.dr. Florin Tudose, sef Departament Psihiatrie de Legătură, Spitalul Universitar București.
Renumitul medic psihiatru din Romania, Florin Tudose a decedat, duminica dupa-amiaza, la varsta de 62 de ani, in urma unui infarct.
autor: Liana Gorun