Erorile medicale sunt o realitate a sistemului de sănătate românesc.La această concluzie au ajuns cei aproape 2 000 de medici de familie prezenţi în aceste zile la Conferinţa Naţională de la Bucureşti.
Greşelile medicilor de familie vor fi analizate în cadrul unui proiect amplu, iniţiat cu ocazia anului internaţional al educaţiei pentru siguranţa pacientului. Primele soluţii propuse în cadrul dezbaterilor pe această temă, sunt recunoaşterea greşelii şi comunicarea între medic şi pacient, după cum ne-a precizat vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie Timiş, Claudia Iftode, prezentă în aceste zile la Bucureşti:
„S-a făcut referire la erorile care fac în orice cabinet, de către orice medic, şi la modul în care se pot aduce îmbunătăţiri la nivelul cabinetului în aşa fel încât să scadă numărul de erori medicale. Ni s-au prezentat comparativ organizaţii în care se ascund aceste erori medicale „sub preş” şi alte organizaţii în care se discută cu toată echipa modul în care s-a greşit şi ce acţiuni se pot face în aşa fel încât să nu se mai întâmple acest lucru.”
În cazul unei erori medicale pacientul are dreptul de-a ataca în instanţă medicul de familie. Puţine persoane recurg însă la această variantă, deoarece consecinţele greşelii cadrului medical nu sunt grave. Şi totuşi…acestea ar putea fi evitate. Claudia Iftode ne oferă un exemplu :
„ Un medic în momentul în care a făcut vaccinarea, a administrat numai diluentul, a uitat să administreze vaccinul real. Atunci medicul a explicat mămicii că este o greşeală medicală, nu se întâmplă absolut nimic şi a reprogramat copilul pentru vaccinul propriu-zis. Mai bine îţi recunoşti greşeala, îi explici pacientului…trebuie să-ţi recunoşti vina.”
Iniţiatorii Proiectului pentru Siguranţa Pacientului au participat deja la programe de formare europene în acest sens. Pe parcursul anului, reprezentanţii asociaţiilor de medicina familiei vor încerca să aplice conceptele învăţate în sistemul de sănătate românesc.
autor: Maria Rohnean
Sursa: Televiziunea Medicala