Primăria Timişoara a preluat în administrare patru spitale: de Copii ‘Louis Ţurcanu’, Municipal, de Obstetrică-Ginecologie ‘Dumitru Popescu’ şi cel de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’.
Prefectul Mircea Băcală va cere verificarea legalităţii concursurilor de ocupare a funcţiilor de manageri de spitale, organizate de Primăria Timişoara, după ce a primit foarte multe sesizări despre disfuncţiuni la acest nivel. ‘Pe adresa Prefecturii au sosit foarte multe plângeri referitoare la modul de organizare (de către Primăria Timişoara, n.r.) a concursurilor de manageri de spitale din Timişoara’, a declarat prefectul, citat de AGERPRES
Printre nemulţumiri, candidaţii declaraţi respinşi s-au plâns şi de faptul că li s-au pus întrebări legate de administraţia locală, aspect considerat, însă, de Municipalitate ca fiind normal, din moment ce vor fi în subordinea acesteia. În reclamaţiile lor, cei respinşi acuză, în principal, faptul că toate concursurile au fost organizate de Primărie şi nu de Consiliile de Administraţie ale spitalelor, iar anunţul de organizare a acestor concursuri nu a fost făcut în termenul legal. ‘Juriştii Prefecturii Timiş vor verifica legalitatea acestor examinări’, a spus prefectul. Dacă se vor depista nereguli, va urma un contencios intentat de Prefectură Primăriei, informează AGERPRES
Pe de altă parte, conform www.debanat.ro , trei dintre medicii care au renunţat să prezinte la proba scrisă a acestui concurs acuză municipalitatea de încălcarea grosolană a legislaţiei.
“Mi-am dat seama că este o porcărie. Nu s-a regăsit cadrul legal prevăzut de Ministerul Sănătăţii, aşa că am înţeles că au vrut anumiţi oameni. Conform legislaţiei, consiliile de administraţie ale spitalelor respective trebuia să organizeze concursurile. Trebuia să existe o comisie la nivelul fiecăruia, care să se ocupe de asta, nu să se ocupe primăria, la grămadă. Eventual ar fi trebuit fie o comisie la o instituţie superioară, Direcţia de Sănătate Publică sau Primăria Timişoara, care, la rândul ei, să rezolve contestaţiile”, spune dr. Dan Păscuţ, citat de www.debanat.ro ,înscris iniţiat la concursul pentru şefia Maternităţii Odobescu.
Medicul Daniel Maliţa, care şi-a depus dosarul pentru postul de director la Spitalul Municipal, a renunţat şi el la concurs. „Dispoziţia primarului care anunţa concursul a fost făcută publică în 12 octombrie şi specifica faptul că acesta trebuie organizat la cel puţin 40 de zile de la data publicării într-un cotidian local, unul central şi pe site-urile spitalelor şi al primăriei. Ori, într-un cotidian local, anunţul a apărut în 18 octombrie, iar în «Viaţa medicală», publicaţia personalului medico-sanitar, în 22 octombrie. Organizatorii au stabilit proba scrisă pentru 25 noiembrie, amânată apoi, din cauza contestaţiilor, pentru 29 noiembrie, deci nu e după cel puţin 40 de zile. Pur şi simplu şi-au încălcat propria dispoziţie. Ordinul 48 din iunie 2010 prevede că acest concurs trebuie organizat de consiliul de administraţie al spitalului”, a precizat Maliţa.
„Am renunţat să mă prezint la susţinerea proiectului de management din motive personale, dar sunt de părere că nu s-a respectat legea în organizarea concursului”, a declarat, la rândul lui, dr. Dorin Vancea, fost candidat pentru Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, citat de http://www.debanat.ro
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, aşteaptă concluziile juriştilor cu privire la legalitatea concursului organizat de Primăria Timişoara şi nu exclude intentarea unui proces instituţiei conduse de Gheorghe Ciuhandu.
Primăria mai are de organizat un singur examen, pentru postul de director al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, unde candidaţii nu au reuşit să obţnă note de trecere la proiectul de management.
“Din punctul nostru de vedere, concursul a fost corect organizat. Cei care au fost interesaţi s-au prezentat, iar dacă ceva nu le-a convenit puteau să facă contestaţie”, a declarat jurnaliştilor de la www.debanat.ro ,Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt la PMT.
Fostul ministru al Sănătăţii Ovidiu Brînzan (PSD) admitea, într-o recentă conferinţă de presă, că fiecare partid are candidaţi favoriţi pentru funcţiile de manageri ai spitalelor timişorene.
‘Dacă treaba va merge bine, ne vom mândri că oamenii noştri fac performanţă, dar dacă nu vor reuşi, va fi vina noastră, ceea ce implică o mare responsabilitate în alegerea omului potrivit’, afirma Brînzan.
Sursa: AGERPRES / www.debanat.ro