Compania Rompetrol a lansat pentru al treilea an consecutiv programul naţional „Impreună pentru fiecare”. Proiectul susţine iniţierea şi implementarea proiectelor în domeniul sănătăţii şi al protecţiei mediului. În doi ani de când a fost implementat acest program s-au pus bazele a 36 de proiecte cu aproximativ 200 000 de beneficiari direcţi sau indirecţi. Compania iniţiatoare a programului doreşte să încurajeze atât ONG-urile şi asociaţiile cât şi autorităţile locale sau instituţiile publice să găsească soluţii la problemele de mediu sau de sănătate existente la nivel local.
ONG-urile, autorităţile locale şi persoanele fizice au posibilitatea de a înscrie până în 29 mai 2011 proiecte în domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Proiectele se pot depune pe site-ul programului www.impreunapentrufiecare.ro . Activităţile eligibile pentru proiectele din sfera sănătate sunt: renovarea, reabilitarea şi/sau dotarea unităţilor care asigură servicii medicale şi activităţi de sănătate publică auxiliare. Bugetul alocat unui proiect nu poate depăşi 45.000 RON.
La evaluarea proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivaţia socială şi impactul local: numărul persoanelor influenţate de problema respectivă, numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluţionarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autorităţile locale şi să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea şi păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicaţiei.
Anunţarea câştigătorilor se va face pe 30 iunie, după perioada de jurizare şi evaluare în teren a proiectelor înscrise, iar implementarea trebuie să se realizeze pâna la sfârsitul lunii octombrie 2011.
autor: Maria Rohnean
Sursa: Televiziunea Medicala