Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, miercuri, in calitate de for decizional, legea prin care indemnizatia pentru cresterea copilului va fi de 85% din veniturile parintelui si se va acorda fara niciun plafon!
Legea referitoare la indemnizatia pentru cresterea copilului a fost adoptata de Parlament, desi premierul Dacian Ciolos a avertizat ca nu exista bani pentru aplicarea noilor prevederi. “Cand Parlamentul vine cu modificari sau cu propuneri legislative care vizeaza alocari bugetare, o spune Constitutia, e important sa precizeze de unde luam bani daca e vorba de bugetul pe anul acesta”, a declarat Dacian Ciolos.
Si daca nu s-a facut inteles, premierul a precizat inca o data: “Nu vor fi bani daca nu ne spune Parlamentul de unde trebuie sa taiem ca sa punem acesti bani”.
Conform modificarilor adoptate de Comisia de munca, persoanele care in ultimii 2 ani anterior datei nasterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pot beneficia de indemnizatia de crestere a copilului pana cand acesta implineste 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu dizabilitati, a preciyat News.ro.
Cuantumul indemnizatiei va fi 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani si nu poate fi mai mica de 85% de salariul minim brut pe tara garantat.
Totodata, plafonul maxim de 3.400 de lei a fost eliminat.
Indemnizatia se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata, pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemenala, de tripleti incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.
Aceste prevederi urmeaza sa intre in vigoare de la 1 iulie 2016. Pana una-alta, legea va merge la promulgare, la presedintele Klaus Iohannis, dupa termenul de 5 zile in care poate fi atacata la Curtea Constitutionala.