Cauzată de consumul unor alimente grase, neprielnice organismului, în combinație cu alcool și tutun, indigestia este diagnosticată mai frecvent primăvara, iar medicii explică ce anume provoacă această situație.
“Indigestia, în termenii noștri medicali, dispepsia, este o afecțiune foarte frecventă, mai ales în anotimpul acesta de primăvară, sunt, apar destul de des. Este o afecțiune formată dintr-un cumul de simptome, respectiv: regurgitații, balonări, dureri abdominale, senzația de plenitudine, simptome cu care pacientul se confruntă și vine la doctor. Cauzele sunt multiple: în general, consumul unui aliment care este neprielnic organismului, respectiv, apar frecvent după mesele copioase, cum ar fi mesele de sărbători, bogate în tutun și, binențeles, în alimente foarte grase, dar și cu exces de alcool. Fumatul, de asemenea, favorizează indigestiile. Dar pot apărea și ca urmare a unor acutizări ale unor afecțiuni mai vechi ale pacientului, afecțiuni digestive mai vechi. Cum ar fi ulcerele duodenale cronice, litiaza biliară, gastrite, hernii hiatale.. o mulțime de afecțiuni, în sfera abdominală, în general. În general, primăvara se acutizează ulcerele și gastritele și duodenitele pentru că, depinde, apar verdețurile, pacienții sunt mai predispuși să mănânce, să consume foarte multe sucuri naturale . În general, consumul de citrice și de sucuri naturale favorizează aciditatea, adică crește aciditatea și ca urmare apar simptomele” spune dr. Denise Badin, medic primar interne.
Primul pas spre vindecare al indigestiei este schimbarea stilului de viață.
„ În general, sfătuim pacienții să mănânce puțin, să nu se sature niciodată, niciodată să nu facă un exces, să se scoale de la masă sătui, pentru că absolut, încărcarea stomacului cu o mulțime de alimente care sunt și greu digerabile favorizează simtomatologia. Să renunțe, binențeles, la fumat, la alcool, la alimentele grase, să fie atenți acuma, că vine Paștele și carnea de miel este foarte bogată în colagen și este grasă și greu digerabilă. Să nu se apuce de nici un fel de sport după masă, să nu stea întinși la orizontală 30 de minute după ce mănâncă, să încerce cât de cât un ritm de viață sănătos și să mănâce alimente sănătoase. Indigestia apare la orice vârstă, între 16 și 60 de ani, s-a dovedit că este mai frecventă la femei, probabil datorită constelației hormonale, dar în populația generală, cel puțin o treime din populația generală trece printr-un episod de dispepsie în decursul vieții. Deci toată lumea o încearcă. Diagnosticul se pune în principal pe baza simptomelor clinice care îl aduc pe pacient la doctor. Așa cum am mai amintit: dureri abdominale colicative, epigastralgiile, balonările, grețurile, vărsăturile, senzația de arsură retrosterală, dar se poate ca aceste simptome să se agraveze și când se complică situația – dacă apare febra, dacă apare scăderea ponderală, dacă apar scaunele cu sânge, cu sânge proaspăt, sau sânge negru, dacă apar vărsăturile în zaț de cafea, vărsături care îmi arată clar că este o suferință complicată – atunci pacientul, obligatoriu, trebuie investigat , atât biologic, cât și paraclinic. Și, în principal, începem cu analize de sânge . Obligatoriu – ecografie abdominală ca să decelăm afecțiunile hepato-bilio-pancreatice și, cel mai important, o endoscopie digestivă superioară, care ne arată dacă pacientul are un ulcer, o gastrită, un cancer. Pot apărea orice fel de surprize. În general se indică inhibitori de pompă de protoni, cum ar fi preparatele de omeprazol, sunt o mulțime pe piață, foarte bune, prokinetice, dacă simptomele se agravează și apar febră și vărsături, atunci se dau și antibiotice”, mai spune dr. Denise Badin, medic prima interne.
autor: DELIA SESCU BARBU