Medicii de la Clinica II Ortopedie – Traumatologie de la Spitalul Judetean din Timisoara au introdus o metoda noua de tratament la pacientii care se confrunta cu Hallux-Valgus bilateral, gradul I. Cele mai afectate sunt femeile, in decada de varsta 40-49 de ani, cauza principala fiind purtarea incaltamintei neadecvata.
“Este vorba despre o pacienta cu Hallux-Valgus bilateral, gradul I si anume, am recurs la o metoda noua.”, a spus dr. Andor Bogdan, medic ortoped.
“Cel putin la noi nu s-a mai facut o alternativa la osteotomiile de corectie ale metatarsianului 1 pentru a reduce unghiul metatarsului 1. Am folosit o tehnica noua care reduce unghiul intre metatarsul 1 si axul piciorului, evitand astfel osteotomiile de corectie la nivelul metatarsului 1. Totul se face dupa rezectia izostozei de la nivelul capului metatarsului 1, cu retensionarea capsulei articulare si, in loc de osteotomii folosim acest sistem Mini TightRope.
Avantajul ar fi ca inciziile sunt minime, toate riscurile dispar, pentru ca se intampla destul de des sa nu consolideze metatarsianul 1 dupa osteotomii. Acest sistem mentine reducerea unghiului intermetatarsian prevenind totodata si aparitia recidivelor. Ramane de urmarit in timp pacienta respectiva.
“Cel mai afectate sunt femeile datorita pantofilor cu varful ingust, in care degetele sunt stranse si duce in timp la aparitia acestui Hallux-Valgus pe fondul unui picior plat. Exista si la barbati, dar mult mai rar. Din punct de vedere estetic post-operator cicatricile sunt mici si pacientele vor prefera acest tip de rezolvare a Hallux-Valgus-ului.” a adaugat dr. Andor Bogdan, medic ortoped.
In cazul acestei afectiuni, mersul este permis dupa trei zile, iar reintegrarea psiho-sociala dupa 14 zile daca pacientul are o munca de birou.
autor: Liana Gorun
1 Comment
Pingback: Unghia incarnata – cauze, simptome, preventie si tratament • VoxMedical | Viata si sanatate