Patru din zece adulți suferă, în România, de hipertensiune arterială, iar mulți dintre ei nici nu se știau hipertensivi, arată studiile. 17 mai este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale. Timp de o săptămână, Direcțiile de Sănătate Publică vor derula campania „Fii responsabil pentru sănătatea ta – măsoară-ţi tensiunea!”.
Specialişti şi voluntari vor activa în puncte stradale, dar și la sediile primăriilor, consiliilor judeţene, farmacii, pentru măsurarea tensiunii arteriale. Vor fi afișate postere, distribuite pliante, vor avea loc discuţii interactive pentru a atrage atenția populației asupra hipertensiunii arteriale.
Presiunea arterială crescută este principalul factor de risc pentru deces şi dizabilitate la scară globală, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Societăţii Internaţionale de Hipertensiune. Prevalenţa hipertensiunii arteriale la nivel naţional a fost de 44,92%, procent comparabil cu prevalenţa hipertensiunii arteriale în Europa. Conform studiului SEPHAR II, profilul pacientului român hipertensiv s-a schimbat, de la bărbat de vârstă medie, mai frecvent din mediul rural către femeie de vârstă medie, mai frecvent din mediul urban, profil similar cu cel observat în ţări ca Polonia, Croaţia, Turcia şi Spania, arată un material publicat de DSP București.
Mai mult de jumatate dintre cei cu hipertensiune arterială nu se ştiau hipertensivi. O proporţie importantă dintre pacienţii nou diagnosticaţi cu hipertensiune arterială au fost tineri sub 40 de ani. Studiul a mai evidenţiat că 39% dintre pacienţii hipertensivi se tratau şi doar un procent foarte mic, respectiv 7,8%, erau bine controlaţi, cu valori ale tensiunii de 14 cu 9. Rata controlului terapeutic a crescut cu nivelul de educaţie.