Membrii Asociației Europene a Numărului de Urgență 112 au votat: Serviciul de Telecomunicații Speciale a primit Premiul european pentru cea mai bună reformă în Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență. Juriul a apreciat că sistemul 112 a fost dezvoltat ”într-o manieră eficientă, luând în calcul, atât rezultatele tehnice, cât și pe cele operaționale, cu impact major asupra calității serviciilor și a siguranței cetățenilor”.
”Ceremonia premiilor europene 112 din acest an poate fi considerată Oscar-ul în domeniul serviciilor de urgență. Câștigătorii ne-au demonstrat că, împreună, avem capacitatea de a construi o societate mai sigură și că putem stabili un standard ridicat în domeniul serviciilor de urgență din întreaga lume”, a declarat Demetrios Pyross, președintele Consiliului Consultativ al EENA.
Este al patrulea premiu european obținut de către STS după cele din 2009 și 2013 pentru cele mai bune campanii de educare — informare și cel din 2011 pentru salvare remarcabilă.
La Premiile europene 112 au luat parte circa 350 de reprezentanți ai serviciilor de urgență, ai unor organizații internaționale, oficiali ai instituțiilor europene, furnizori de soluții, care au susținut și au recunoscut excelența în domeniul serviciilor de urgență din Europa.
Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – SNUAU din România funcționează la nivelul întregii țări, în toate rețelele de telefonie, fixe și mobile, începând cu anul 2005. În România, 112 este singurul număr de urgență organizat de către stat. SNUAU este alcătuit, în principal, din 40 de Public-safety answering point 112 dispuse în reședințele fiecărui județ și două în capitala României (București – principal și rezervă) și la care sunt conectate în prezent toate dispeceratele agențiilor de intervenție la urgență.
Ca suport pentru georeferențiere și monitorizarea resurselor în teren se folosea pe fiecare stație de lucru din sistem o aplicație de hartă. Deși, la acel moment, sistemul era revoluționar față de majoritatea celorlalte sisteme de urgență existente, în timp, au fost identificate noi nevoi de operare care au generat proiecte de reformare a sistemului. Față de structura inițială a SNUAU, au fost efectuate următoarele modificări esențiale:
– a fost înlocuită aplicația de hartă stand-alone cu un sistem GIS complex care aduce către operatorii SNUAU (112 și agenții) noi funcționalități, de la analize și rapoarte georeferențiate, module de management a resurselor, echipajelor, personalului și echipamentelor, la funcții de analiză și simulare a propagării evenimentelor.
– dezvoltarea și implementarea unui sistem de localizare bazat pe standardele europene, complet integrat cu sistemul GIS.
– România a implementat serviciul eCall – în cazul unui accident auto, sistemul eCall instalat pe mașină va apela automat dispeceratul 112, odată cu transmiterea de informații relevante privind locul evenimentului și date tehnice ale vehiculelor implicate.
– s-a trecut la colocarea dispeceratelor județene ale ambulanței și pompierilor (respectiv SMURD)
– a fost sprijinit tehnologic actul medical în interiorul sistemului 112 prin implementarea unor proiecte de transport a datelor din foile de caz până în ambulanțe, a unui sistem de telemedicină care asigură transmiterea din ambulanță către camera de gardă a semnelor vitale ale pacientului, prin realizarea interconectării sistemelor complementare ale Ambulanțelor județene cu aplicațiile din SNUAU, precum și prin implementarea unui sistem de alertare și comunicare de date către resurse prin SMS, serviciu dezvoltat și administrat de STS.
– s-au creat acorduri de cooperare cu asociațiile surdo-muților pentru a facilita accesul acestora la 112. Este în curs de a fi finalizată în STS o aplicație care va permite dialogul prin sms a operatorilor 112 cu apelanții.
”Datorită tuturor acestor reforme ale sistemului am reușit să realizăm un timp mediu de răspuns calculat de 3,77 secunde, în condițiile în care 94,04% din apelurile recepționate au fost preluate în primele 10 secunde”, anunță STS.
Sondajele Eurobarometru ale Comisiei Europene arată că, în țara noastră, nivelul de cunoaștere este cel mai ridicat al numărului de urgență din Uniunea Europeană. Un alt raport al Comisiei Europene situează România pe primul loc în ceea ce privește modalitatea de răspuns la numărul 112 în mai multe limbi de circulație internațională.
1 Comment
Au luat premiu si pentru gasirea in timp util a avionului cazut in munti, cel cu studenta moarta de frig? Au uitat sa precizeze la imbunatatiri si cooperarea cu padurarii locali.
Bravo, servicul de urgente! Ati omorat o tanara studenta.