Ca ramură, psiho-oncologia a apărut ca răspuns la nevoile pacienţilor oncologici şi ca încercare de rezolvare a aspectelor psihologice cu care se confruntă familiile pacienţilor cu cancer. În cea de-a doua categorie, atenţia psihologului urmăreşte dinamica şi structura familiei, istoria acesteia, credinţele şi miturile familiei, precum şi tipul de interacţiuni. Într-un astfel de context, familiile pacienţilor neoplazici pot beneficia de o varietate de servicii, de la suport emoţional la pregătire pentru îngrijirea pacientului la domiciliu.
Revenind la pacientul neoplazic, este important de menţionat că obiectivele terapeutice nu se refera exclusiv la vindecarea bolii, ci şi la dobândirea autonomiei personale, capacitatea de a alege dintre diverse servicii terapeutice, adaptarea la un anumit tip de modificare fizică ( a unui organ operat, daca este cazul), optimizarea relaţiilor cu familia şi prietenii şi la locul de muncă.
Studiile recunosc că reprimarea emoţiilor şi evitarea contactelor sociale sunt asociate cu un coping dezadaptativ, reducând intensitatea contactelor afective din familie şi comunicarea cu cei din jur. Susţinerea mutuală, validarea emoţiilor, învăţarea şi ulterior o eficientă ventilare a emoţiilor negative legate de cancer pot conduce la o gestionare mai bună a impasului.
Viziunea pe care o persoană o are asupra sensului bolii influenţează direct reacţiile emoţionale şi comportamentale, în mod particular încercările de coping, însă relaţia nu decurge numai într-o direcţie. Există o inter-relaţionare complexă între gânduri, emoţii, comportament şi reacţiile fiziologice.
Sursa: Televiziunea Medicala
