Actualul ministru al Sănătăţii, dr. Raed Arafat, susţine că anul 2012 a fost unul extrem de dificil, cu probleme serioase la nivelul finanţării, dar şi cu greutăţi în implementarea unor programe, anunţa Agerpres.
Potrivit acestuia, trebuie privită “foarte serios” finanţarea, astfel încât resursele să fie concentrate acolo unde este necesar, dar şi unde impactul este mai mare.
“Şi, poate, să avem proiecte sau programe pe strategii foarte coerente şi foarte clare, care să fie duse de la A la Z”, a declarat Arafat.
Printre proiectele începute în anii trecuţi şi finalizate anul acesta, dr. Raed Arafat enumeră Institutul de Oncologie de la Iaşi, care va duce la reducerea listei de aşteptare în radioterapie, în mod semnificativ fiind două acceleratoare noi acolo, Centrul de Oncologie din Oradea, care s-a deschis în urmă cu o săptămână şi care dispune de un accelerator nuclear pentru radioterapie, cele două Unităţi de Primiri Urgente majore, la Târgu Mureş şi la Floreasca din Bucureşti, două baze aeriene, la Iaşi, care a fost redeschisa cu un elicopter achiziţionat de Ministerul Sănătăţii şi dat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi la Craiova, punerea bazelor pentru licitaţia centralizată pentru anumite medicamente, materiale şi aparatură, şi, nu în ultimul rând, introducerea reţetelor electronice.
Conform sursei citate, dr. Raed Arafat spune că sistemul are nevoie de stabilitate şi o evoluţie normală spre bine în 2013.
Sursa: paginamedicala.ro