Presedintele Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj a anunţat într-o conferinţă de presă, că a sancţionat dur un medic de familie, reziliindu-i convenţia privind eliberarea concediilor medicale.
“Pot să spun că la unul dintre medici au fost constatate nereguli majore în ceea ce priveşte eliberarea certificatelor de concedii medicale, aceste nereguli constând în faptul că acest medic nu respectă cronologia datelor de eliberare a certificatelor medicale, data eliberării certificatului medical nu corespunde cu data şi numărul de înregistrare în registrul de consultaţii a prezenţei pacientului în cabinetul medical pentru consultaţie şi faptul că certificatele medicale eliberate sunt consemnate în fişa de consultaţii şi în registrul de consultaţii fără a se specifica seria şi numărul acestuia, aşa cum prevede legislaţia în domeniu”, declara preşedintele CAS Sălaj, Claudiu Bârsan.
De suferit vor avea cei aproximativ1.800 de pacienţi ai medicului de familie sanctionat, aceştia fiind acum obligaţi să îşi găsească un alt medic în cazul în care se îmbolnăvesc şi doresc eliberarea unui certificat medical.
Alţi şase medici prescriptori de certificate de concedii medicale au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei, ca urmare a neregulilor constate de CAS Sălaj cu prilejul controalelor.
Sursa: Televiziunea Medicala