Sarea – care e buna si care e otrava?

Sarea constituie unul dintre cei mai eficienţi şi mai răspândiţi conservanţi alimentari. Nu în ultimul rând, sarea este şi un medicament extraordinar, poate unul dintre cele mai vechi remedii din lume, apreciat în medicină populară ca leac de căpătâi.Sarea este „o substanţă cristalină, sfărâmicioasa, care constituie un condiment de bază în alimentaţie şi este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc; clorura de sodiu (NaCl).”

Sarea naturală, nu este acelaşi lucru cu clorura de Sodiu (NaCL), o substanţă chimică.

Sarea naturală, gema se găseşte încă în România, din abundenţă, în zăcăminte de suprafaţă (munţi de sare), în vreme ce în alte ţări europene (Austria, Franţa), ea este exploatată numai din zăcăminte subterane.

Sarea naturală, gema este cea care se ia direct din zăcăminte. Ea conţine, pe lângă clorura de sodiu (NaCl), peste 80 de substanţe minerale şi oligominerale, care îi dau, împreună cu încărcătura sa geo-magnetica, extraordinare proprietăţi vindecătoare şi gustul sau inconfundabil.

Sarea grunjoasa se găseşte doar la magazinele naturiste, la micii întreprinzători sau pe internet unde se vinde ambalată în pungi sau vrac.

Sărea de masă fină şi extra-fina se afla pe rafturile tuturor supermarket- urilor şi pe mesele tuturor restaurantelor. Ea se prezintă sub forma unor granule mici, de culoare albă, sau a unui praf alb, super-prelucrat şi super-procesat chimic şi este obţinută, în general, prin recristalizarea artificială a sării geme şi măcinare după granulaţia dorită.

Acest proces sărăceşte foarte mult, aproape complet, sărea de elementele minerale şi oligominerale (mai cu seamă magneziul şi calciul), mărind, în mod artificial, concentraţia de clorura de sodium (NaCl).

În plus, pentru a evita întărirea sării rafinate, fabricanţii industriali îi adăugă un „antiaglomerant”, E 535, adică… ferocianura de sodiu, un aditiv în mod clar toxic pentru organism, căci este o sare a unei cianuri de fier.  În rezumat – se înlătură oligomineralele, bune pentru sănătate, şi se adăugă E 535 (ferocianura de sodiu), dăunătoare sănătăţii.

Sarea rafinată nu numai că nu are nici o calitate terapeutică şi nu mai da cu adevărat gust alimentelor gătite, dar provoacă, în plus, hipertensiune.

Sarea iodata este toxică!

În anul 2002, Guvernul României a emis HG 568, o ordonanţă care impune ca toată sărea din comerţ să fie iodată. Se afirmă că, în acest fel, vor fi combătute afecţiunile tiroidiene produse de deficienţele de iod.

Numeroşi cercetători şi medici, din România şi din străinătate, familiarizaţi cu această problemă, afirma însă cu totul altceva decât această versiune oficială. Studii minuţioase în acest sens au revelat că  un consum sporit de compuşi sintetici ai iodului creşte incidenta unor afecţiuni tiroidiene autoimune, favorizează supradezvoltarea şi chiar apariţia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de compuşi sintetici ai iodului (ioduri şi iodaţi) produce alergie şi măreşte intoleranţă la substanţele care conţin acest element (de exemplu, cele folosite în radiologie).

Din experienţa altor ţări, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia, unde s-a practicat iodarea parţială a sării, în unele oraşe sau comunităţi, s-a demonstrat că procedeul trebuie întrerupt imediat, deoarece a crescut îngrijorător numărul cazurilor de hipotiroidie.

Hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum şi numărul cazurilor de alergie la iod. Unele boli enumerate, precum cancerul tiroidian şi unele reacţii anafilactice la iod (pot fi şocuri Anafilactice) sunt mortale.

În Tasmania, ţară care a „beneficiat” de iodarea obligatorie a sării şi a altor alimente, s-a remarcat faptul că rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.

În anul 2001, au existat în România 12.417 cazuri de hipotiroidie; în 2000 fuseseră 11.541, iar din 1994 până în 1999 au fost înregistrate între 4713 şi 7359 cazuri de hipotiroidie.

Sarea este tratată cu următorii aditivi:

• E 535, adică ferocianura de sodiu, că antiagregant;
• E536, ferocianura de potasiu, un aditiv interzis în Anglia, dar admis în România. Sarea astfel aditivata conţine de 30 de ori mai puţin magneziu decât sarea integrală. Pe de altă parte, sarea extrafina este mai bogată în sodiu, exact elementul implicat în decompensarea insuficientei cardiace.

Consecinţele folosirii sării extrafine sunt dramatice:

• Creşterea incidentei bolii cardiace ischemice, datorită deficientei de magneziu;
• Accelerarea proceselor de ateroscleroza şi decompensări ale insuficientei cardiace prin aportul de sodiu;
• Toxicitatea indusă de ferocianura de sodiu sau potasiu.

În acest timp, iodarea universală a sării determina efecte adverse grave:

• Hipertiroidie indusă în populaţia cu funcţie normală;
• Agravarea unei hipertiroidii preexistente;
• Creşterea ratei cancerului tiroidian;
• Creşterea volumului glandei tiroide.
• Afectarea vederii prin toxicitate directă asupra tiroidei;
• Creşterea incidentei bolilor alergice (inclusiv a şocului anafilactic la iod – boala cu un procent înalt de mortalitate);
• Hipotiroidie fetală, indusă în viaţa intrauterină la femeile care consumă sare iodata.

Industria din sectorul agroalimentar poate fi acuzată de adăugarea în compoziţia produselor a unor cantităţi prea mari de sare, fie pentru a păstra gustul proaspăt al alimentelor, fie pentru ca apa să fie reţinută în mezeluri.

Sursa: viata in verde viu