Sifilis este o infectie cu transmitere sexuala cauzata de bacteria spirocheta Treponema pallidum subspecia pallidum. Calea principala de transmitere este contactul sexual, dar se poate transmite si de la mama la fat in timpul sarcinii sau al nasterii, rezultand sifilisul congenital.
Simptomele de sifilis difera in functie de cele patru stadii ale sifilisului (primar, secundar, latent, si tertiar). In stadiul primar se prezinta, in general, o singura ulceratie (o zona a pielii ferma, nedureroasa, fara mancarimi), sifilisul secundar prezinta o eruptie difuza ce implica frecvent palmele mainilor si talpile picioarelor, sifilisul latent prezinta foarte putine simptome sau nici unul, iar sifilisul tertiar cu gome, are simptome neurologice sau cardiace.
Sifilisul mai este numit si „marele imitator” din cauza prezentei simptomatice atipice. Depistarea bolii se face, de obicei, printr-un test serologic, dar bacteriile pot fi vazute si la microscop.
Sifilisul poate fi tratat eficient cu antibiotice, metoda preferata fiind administrarea intramusculara de penicilina G (administrata intravenos in cazul neurosifilisului) sau ceftriaxona, iar bolnavilor cu alergie acuta la penicilina li se administreaza doxiciclina sau azitromicina pe cale orala.
In 1999 au contractat sifilis circa 12 milioane de oameni in toata lumea, peste 90% dintre cazuri fiind inregistrate in tarile in curs de dezvoltare.
Cuprins:
Sifilis – simptome
Sifilisul evolueaza in patru stadii diferite: primar, secundar, latent si tertiar, la care se adauga si tipul congenital.
Sifilisul primar
Sifilisul primar se transmite de obicei prin contact sexual direct cu leziunile unei persoane infectate. In termen de circa 3-90 de zile dupa expunerea initiala (in medie 21 de zile) in punctul de contact apare o leziune a pielii numita sancru. Aceasta este de obicei (in 40% din cazuri) o ulceratie unica, ferma, nedureroasa, fara mancarimi, cu o suprafata curata si contur regulat, cu diametrul de intre 0,3 si 3,0 cm.
Leziunea poate avea aproape orice forma. In forma clasica aceasta evolueaza de la macula la papula ajungand in final la stadiul de eroziune sau ulcer.
Se pot observa si leziuni multiple (in circa 40% din cazuri), prezente de obicei in cazurile de infectare concomitenta cu HIV. Leziunile pot fi dureroase sau sensibile (30%), si pot fi localizate in afara organelor genitale (2–7%).
La femei cel mai adesea apar in zona cervixului (44%), la barbatii heterosexuali in zona penisului (99%), si frecvent in zona anala si rectala la barbatii ce intretin relatii intime cu barbati (34%).
Ganglionii limfatici din zona infectata se maresc (in 80% din cazuri) dupa 7-10 zile de la formarea sancrului. Fara tratament, leziunea poate persista timp de 3-7 saptamani.
Sifilisul secundar
Sifilisul secundar apare la circa 4-10 saptamani dupa infectia primara. In timp ce stadiul secundar este renumit pentru manifestarile sale diferite, cele mai comune simptome implica manifestari cutanate, ale membranelor mucoase, si ale ganglionilor limfatici.
Pot aparea iritatii amplasate simetric de culoare roz-rosiatica, fara mancarimi, pe trunchi si extremitati, inclusiv pe palme si pe talpi.
Iritatia poate deveni maculopapulara sau pustulara. Pe membranele mucoase se pot forma leziuni plate, largite, albicioase, asemanatoare negilor, cunoscute drept condiloame.
Toate aceste leziuni gazduiesc bacterii si sunt infectioase. Printre alte simptome se numara febra, dureri in gat, indispozitie, pierdere in greutate, caderea parului si dureri de cap.
Printre manifestarile rare se numara hepatita, boli de rinichi, artrita, periostita, nevrita optica, uveita si keratita interstitiala.
Simptomele acute dispar de obicei dupa 3-7 saptamani desi, la circa 25% dintre bolnavi simptomele sifilisului secundar pot reveni. Multe persoane care prezinta simptomele tipului secundar de sifilis (40–85% femei, 20–65% barbati) nu raporteaza aparitia prealabila a sancrului caracteristic sifilisului primar.
Sifilisul latent
Sifilisul latent este definit ca prezenta dovezilor serologice de infectie fara simptomele bolii.
In Statele Unite este clasificat in stadiul precoce (pana la 1 an dupa sifilisul secundar) si stadiul tardiv (peste 1 an dupa sifilisul secundar).
In Marea Britanie, distinctia intre sifilisul latent precoce si cel tardiv se face dupa o perioada de doi ani.
Simptomele sifilisului latent precoce pot reveni. Sifilisul latent tardiv este asimptomatic si nu este la fel de contagios ca in perioada precoce.
Sifilisul tertiar
Sifilisul tertiar apare la circa 3-15 ani dupa infectia initiala si poate avea trei forme diferite: sifilis gomatos (15%), neurosifilis tardiv (6,5%) si sifilis cardiovascular (10%).
Fara tratament, o treime din persoanele infectate ajung la stadiul tertiar.
In acest stadiu boala nu este infectioasa.
Sifilisul gomatos sau sifilisul benign tardiv apare de obicei la 1-46 ani dupa infectia initiala, cu o medie de 15 ani. Aceasta etapa este caracterizata prin formarea unor gome ce arata ca niste umflaturi moi, cu aspect de tumoare, de diverse marimi. Acestea afecteaza de obicei pielea, oasele si ficatul, dar pot aparea oriunde.
Neurosifilisul este o infectie ce afecteaza sistemul nervos central. Acesta poate aparea devreme, fie asimptomatic, fie sub forma de meningitasifilitica sau tarziu sub forma sifilisului meningovascular, pareza generala sautabes dorsalis asociat cu probleme de echilibru si dureri strapungatoare in extremitati.
Neurosifilisul tardiv apare de obicei la 4-25 de ani dupa infectarea initiala. Printre simptomele sifilisului meningovascular se numara apatia, atacurile de apoplexie si pareza generala cu dementa si tabes dorsalis. Poate aparea si pupila Argyll Robertson, contractia bilaterala a pupilelor atunci cand persoana isi indreapta atentia asupra unor obiecte apropiate, dar nu si atunci cand pupilele sunt expuse la lumina puternica.
Sifilisul cardiovascular apare de obicei la 10-30 ani dupa infectarea initiala. Cea mai des intalnita complicatie este aortita sifilitica ce poate duce la anevrism.
Tipul congenital
Sifilisul congenital poate aparea in timpul sarcinii sau al nasterii. Doua treimi dintre nou-nascutii sifilitici nu prezinta simptome la nastere.
Printre simptomele ce apar in primii ani de viata de numara: hepatosplenomegalia (70%), eczeme (70%), febra (40%), neurosifilis (20%) si pneumonita (20%).
Fara tratament, 40% dintre cazuri evolueaza la stadiul de sifilis congenital tardiv prezentand simptome ca deformatii de tipul nas in sa, semnul Higoumenakis, tibie in iatagan sau articulatii Clutton.
Sifilis – cauze
Bacteriologie
Treponema pallidum, subspecia pallidum, este o bacterie de forma spiralata, Gram-negativa, extrem de mobila.
Oamenii sunt singurul rezervor natural cunoscut al subspeciei pallidum. Aceasta nu poate supravietui fara gazda mai mult de cateva zile. Acest lucru se datoreaza faptului ca genomul sau mic (1,14 MDa) nu reuseste sa codeze caile metabolice necesare pentru a valorifica majoritatea macronutrientilor. Timpul de dublare al acestuia este lent, peste 30 de ore.
Transmiterea
Sifilisul se transmite in principal prin contact sexual sau de la mama la fat in timpul sarcinii; bacteriile spirochete pot patrunde prin membrane mucoase intacte sau tesuturi cutanate afectate.
Astfel, sifilisul se poate transmite prin sarutarea zonei lezate precum si prin sex oral, anal si vaginal.
Aproximativ 30-60% din persoanele expuse formelor primare sau secundare de sifilis se infecteaza.
Majoritatea cazurilor noi din Statele Unite (60%) sunt inregistrate la barbatii ce intretin relatii intime cu barbati. Se poate transmite si prin produse de sange. Totusi, acestea sunt testate si deci indicele de risc este mic. Riscul transmiterii prin reutilizarea seringilor pare limitat.
Sifilisul nu se contracteaza prin utilizarea in comun a toaletelor, in activitatile zilnice, bai calde sau utilizarea in comun a tacamurilor sau a hainelor.
Sifilis – tratament
Infectii precoce
Tratamentul de electie pentru sifilisul necomplicat ramane o doza unica intramusculara de penicilina G sau o doza unica orala de azitromicina. Doxiciclina si tetraciclina reprezinta optiuni terapeutice alternative; totusi, datorita riscului de aparitie a unor defecte congenitale, acestea nu sunt recomandate la femeile gravide.
Infectii tardive
Pentru neurosifilis, din cauza penetrarii scazute a penicilinei G la nivelul sistemului nervos central, la persoanele afectate se recomanda administrarea unor doze mari de penicilina pe cale intravenoasa, timp de cel putin 10 zile.
Daca o persoana este alergica, poate fi utilizata ceftriaxona sau se poate incerca desensibilizarea la penicilina. Alte forme de infectie tardiva pot fi tratate prin administrarea intramusculara de Penicilina G o data pe saptamana, timp de trei saptamani. In caz de alergie, ca si in caz de manifestare precoce a bolii, se pot utiliza doxiciclina sau tetraciclina, dar pe o durata mai lunga. Tratamentul in aceasta faza limiteaza progresia ulterioara a bolii, dar are numai un efect redus asupra leziunilor deja aparute.
Reactia Jarisch-Herxheimer
Una dintre reactiile adverse potentiale ale tratamentului este reactia Jarisch-Herxheimer. Aceasta se produce de obicei in decurs de o ora si dureaza timp de 24 de ore, cu simptome de febra, dureri musculare, cefalee si tahicardie. Aceasta este provocata de citokine eliberate de catre sistemul imunitar, ca raspuns la lipoproteinele eliberate prin ruptura bacteriilor care provoaca sifilisul.
