SMURD Arad a primit un nou elicopter care va deservi şase judeţe din vestul ţării. Elicopterul, achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii îl va înlocui pe cel aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Noul elicopter, model EC 145, este unul dintre cele mai performante aparate pentru intervenţii în cazuri de urgenţă, şi a devenit operaţional începând de sâmbăta în punctul aerian SMURD de la Arad. Valoarea acestuia se ridică la 6 milioane de euro, banii provenind din donaţiile făcute Fundaţiei pentru SMURD.
La eveniment a fost prezent fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igas care a efectuat un zbor la bordul noului elicopter SMURD, alături de Nicolae Iotcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Totodată, o nouă substaţie SMURD a fost inaugurata în minicipiul Olteniţa.
“Pentru ISU ‘Barbu stirbei’ Călăraşi inaugurarea acestei substaţii este una dintre cele mai importante realizări din ultima vreme după primirea celor mai noi autospeciale pe care le deţine în momentul de faţă. Este foarte important acest serviciu mobil, dat fiind faptul că în zona Olteniţa am avut foarte multe accidente rutiere şi multe alte situaţii de urgenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu :tirbei al judeţului Călăraşi, plutonier major Ovidiu Tătăranu.
Sursa: Televiziunea Medicala