În urmă unei programări, femeile cu vârste între 50 și 69 de ani din vestul țării beneficiază de mamografii gratuite în cadrul unui program inițiat de Spitalul Municipal Timișoara. 50% din locuri sunt rezervate persoanelor din mediul rural.
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara oferă în mod gratuit examinare mamografică pentru descoperirea din timp a cancerului de sân. Programul are în vedere femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, fiind cele mai expuse unui astfel de risc de boală, conform specialiștilor.
Examinarea durează aproximativ cinci minute, doza de radiație este minimă și nu există riscul complicațiilor. Rezultatele se transmit telefonic, în cel mult două săptămâni de la examinare.
Condiții de participare la programul de screening la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara:
- femei cu vârsta între 50 și 69 de ani;
- domiciliul în regiunea Vest (județele Timiș, Arad, Caras-Severin, Hunedoara);
- să nu fi fost diagnosticată cu cancer de sân, să nu fie sub tratament și supraveghere oncologică;
- să nu i se fi extirpat sânii din alte motive decât cancerul de sân;
- să nu fi efectuat o mamografie în ultimele 6 luni.
Pentru a beneficia de mamografii gratuite, sunt necesare programări, care se pot face la numerele de telefon: 0745.620.965, 0748.884.476, 0748.296.606, 0748.884.475 sau prin e-mail: programari.mamografii.scmut@gmail.com.
2 Comments
Pingback: Spitalul Municipal din Timișoara oferă mamografii gratuite femeilor cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani • VoxMedical | Viata si sanatate
Pingback: Cancerul de sân depistat la timp poate fi vindecat! • VoxMedical | Viata si sanatate