Câtă vreme nu se rup și nu cresc, chisturile ovariene nu provoacă mari probleme. Însă ruperea unui astfel de chist este o experiență extrem de neplăcută.
Ce este, de fapt, un chist ovarian? Ei bine, există mai multe tipuri de astfel de chisturi. Formarea celor mai multe dintre ele are legătură cu ovulația, atunci când un ovar eliberează un ovul.
Acestea se numesc chisturi funcționale și sunt de două tipuri: chisturi foliculare (apar când un folicul nu se sparge pentru a permite eliberarea ovulului și, în schimb, continuă să crească) și chisturile corpului galben (atunci când lichidul începe să se acumuleze în interiorul unui folicul care a eliberat un ovul).
Chisturile funcționale dispar de obicei de la sine, în două până la trei cicluri menstruale, așa încât femeia nici măcar nu știe că a avut un astfel de chist. Alte tipuri de chisturi care se pot dezvolta, dar mai puțin frecvente, sunt endometrioamele (ca urmare a endometriozei), dermoizii (chisturi cu conținut din derivate de ectoderm, adică păr, unghii sau țesut adipos, rămase din viața intrauterină) și cistadenoamele, care apar pe suprafața ovarului și pot fi pline cu lichid apos sau pe bază de mucus.
Deoarece chistadenoamele și endometrioamele au mai multe riscuri să devină mari, acest lucru le poate face mai susceptibile să se rupă. Se pot rupe aleatoriu sau din cauza unor activități fizice intense, inclusiv sexul.
Când un chist ovarian se rupe, lichidul din interiorul acestuia ajunge în cavitatea pelviană, în timp fiind de obicei resorbit. Există cazuri fericite, în care femeia nu simte atunci când chistul se rupe, însă există și cazuri în care în momentul rupturii este resimțită brusc o durere de mare intensitate. Simptomele ruperii chisturilor ovariene mai includ, pe lângă durerea surdă sau ascuțită pe o parte a abdomenului inferior, senzația de preaplin sau de greutate în abdomen, nevoia de a urina mai des, balonare, febră, vărsături, amețeli, slăbiciune, respirație rapidă, piele rece și sângerare vaginală anormală. De asemenea, durerea este prezentă în timpul actului sexual și după.
Instalarea bruscă a unei dureri abdominale puternice care nu se ameliorează la administrarea de analgezice care se eliberează fără prescripție medicală, este un motiv întemeiat de a vă adresa de urgență la Camera de Gardă a unui spital. Și asta pentru că este posibil să fie vorba despre o ruptură de chist ovarian. (Același simptom, durerea intensă, apărută brusc, în aceeași zonă, mai poate fi provocat și de inflamația apendicelui sau eliminarea unui calcul renal, deci tot este necesară adresarea la Camera de Gardă.)
Diagnosticul de ruptură de chist ovarian se pune în urma unui examen pelvin și a unei ecografii transvaginale, medicul constatând de obicei prezența de lichid sau sânge în pelvis. Prima linie de tratament vizează gestionarea durerii, fie cu medicamente antiinflamataore nesteroidiene, fie prin administrare de medicație pe cale intravenoasă, în cazurile severe. Acestea din urmă pot necesita intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea chistului ovarian rupt. În plus față de chist, medicul poate elimina și eventualele cheaguri de sânge sau lichid suplimentar, dacă este necesar. În unele cazuri, daca este absolut necesar pentru sănătatea pacientei, poate fi eliminat ovarul.
Dr. Andreas Vythoulkas, contributor Televiziunea Medicala
Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrica-ginecologie, cu competente in infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie si colposcopie.
Absolvent al Masteratului din cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea cunoscutului Dr. Pantos, Dr. Vythoulkas a dobandit expertiza si compentente in probleme de infertilitate si, implicit, in domeniul tehnicilor de reproducere umana asistata.
In prezent, Dr. Vythoulkas este doctorand in Obstetrica-Ginecologie, cu specializare in endometrioza si infertilitate. Doctorul Andreas Vythoulkas este reprezentant in Romania al Clinicii Genesis Atena (Grecia) si detine statutul de membru al Societatii Elene de Obstetrica si Ginecologie si al Federatiei de Medicina Fetala din Londra (Marea Britanie).
2 Comments
Pingback: Tot ce trebuie să știi despre ruptura de chist ovarian • VoxMedical | Viata si sanatate
Multumesc pentru informatie!