Medical Adventure School in Holiday, pe scurt M.A.S.H., precum celebrul serial în care erau salvate aâtea vieți! Aflată la a 13-a ediție, tabăra M.A.S.H. România, organizată la început de august la Padiș, a oferit posibilitatea instruirii unor tineri în acordarea primului ajutor, acțiuni de salvare, antrenamente, simulări de situații de urgență, dar și drumeții, educație montană și ecologică activități recreative într-un peisaj de vis.
”Cei 60 de studenţi din cadrul facultăţilor de medicină din ţară au avut parte de cursuri de medicină de urgenţă, diverse aplicaţii practice şi au avut ocazia să-şi demonstreze cunoştinţele învăţate în tabără într-un concurs dotat cu premii”, a precizat medicul Mihai Berechet, director programe SARTISSS şi membru în staff-ul taberei M.A.S.H. România – Padiș.
M.A.S.H. România – Padiș se desfăsoară, an de an, în Muntii Apuseni, într-o locație special aleasă de organizatori, datorita condițiilor dure: fără resurse electrice, fără apă curentă, canalizare sau orice fel de infrastructură. Organizatorii socotesc că instruirea într-un context cât mai apropiat de o situație reală de salvare, scoaterea din normal, din aria de siguranță și confort, este unul dintre obiectivele M.A.S.H.
”M.A.S.H. a fost inițiat pentru prima dată în anul 2001 sub forma unei tabere care reunea reprezentanți ai mai multor instituții și oganizații, cum ar fi Asociația Studenților Mediciniști din Oradea – ASMO, Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare – SMURD, Serviciul Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor-SJSSBH, Crucea Rosie. Scopul acestui proiect a fost crearea bazei de pornire pentru dezvoltarea unei structuri de susţinere a echipelor de intervenţie în situaţiile speciale de salvare – servicii de urgenţă medicală, pompieri, Salvamont, Inspectoratul General de Aviatie al Ministerului de Interne”, afirmă organizatorii M.A.S.H. România – Padiș.
Câteva puncte din programul taberei M.A.S.H. România – Padiș: vizitarea Peșterii Meziad, traseu Cetațile Ponorului, exercițiu demonstrativ SALVAMONT SALVASPEO BIHOR, Tehnici de salvare în zona montană – Poiana Ponor, traseu Cheile Galbenei, concurs.
M.A.S.H. România – Padiș: tinerii vor fi capabili nu doar să acorde primul ajutor, ci să transmită informațiile mai departe
”Astăzi, M.A.S.H. își continuă misiunea de a populariza mijloacele prin care populația poate contribui la salvarea unor persoane aflate în dificultate. De cele mai multe ori, primii ajunși la locul producerii unui accident/incident sunt simpli cetățeni, ale căror gesturi pot fi salvatoare de viață, făcând astfel diferența dintre viață și moarte. Conștientizarea acestui aspect a determinat echipa organizatoare să facă primul pas către educația specifică, realizată cu ajutorul profesioniștilor. Practic, M.A.S.H. pregătește un grup de tineri care, la finalul taberei, nu doar vor fi capabili să acorde primul ajutor, ci vor avea și suficiente aptitudini și competențe să transmită mai departe informații astfel obținute”, precizează cei care s-au ocupat de M.A.S.H. România – Padiș.
Sursa: mash.ro, Agerpres