Peste 200 de specialişti au participat la cel de-al II-lea Congres al Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică, cu tema „100 de ani de Imunoterapie specifică”, care s-a desfăşurat între 6-8 mai 2011, la Hotel City Plaza, din Cluj Napoca. Congresul a fost organizat de către Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC), în colaborare cu VERSA PULS MEDIA.
În condiţiile în care alergia este una dintre cele mai importante şi agresive boli ale secolului 21, iar în România se consideră că 1 din 5 persoane a avut cel puţin un episod alergic, medicii specialişti reuniţi în cadrul Congresului SRAIC au dezbătut subiectul imunoterapiei specifice, care reprezintă un tratament tânăr, eficient şi sigur, dar care necesită noi studii pentru a i se descoperii întreg potenţialul.
Imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice este o formă eficientă de tratament al afecţiunilor alergice în care pacientul este vaccinat cu doze din ce în ce mai mari ale unui alergen (substanţele la care sunt alergici), cu scopul de a induce toleranţa imunologică. Acesta este singurul tratament care ţinteste cauza ce stă la baza afecţiunii alergice.
De-a lungul anilor, s-au descoperit mult mai multe despre imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice, inclusiv beneficiile pe termen lung şi care sunt etapele necesare pentru ca această terapie să fie eficientă.
Acest tratament reprezintă o alternativă foarte bună şi din punct de vedere cost-eficienţă prin reducerea necesităţii folosirii altor medicamente şi a costurilor serviciilor de sănătate (plata zilelor de spitalizare, concedii medicale).
Simpozioanele medicale au mai cuprins teme precum: alergia la medicamente, edemul laringeal, patologia respiratorie, alergia la înţepături şi muşcături de insecte, concepte noi privind interacţiunea factorilor genetici şi de mediu, influenţa microorganismelor asupra sănataţii, dermatita atopică, rinita alergică etc.
Dezbaterea acestor subiecte a avut ca scop final îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi scăderea costurilor ridicate pentru sistemele de sănătate prin abordări adecvate ale managementului pacienţilor şi controlul acestor boli.
Sursa: Versa Puls Media