Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, conf. dr. Alexandru Rafila, a declarat că Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă la compensare 84 de medicamente noi, inovative. Anunţul a fost făcut cu ocazia unei întâlniri între reprezentanţii MS şi cei ai producătorilor de medicamente.
“Dorim introducerea pe lista de compensate a unor medicamente noi, inovative, printr-o procedură rapidă, întrucât în ultimii cinci ani nu a intrat pe lista nicun produs nou. În acest moment, evaluam aceste medicamente şi posibilitatea ca acestea să intre pe lista de compensate la o anumită valoare”, a declarat Rafila, citat de Mediafax.
Este vorba de o procedură rapidă intermediară pentru introducerea medicamentelor noi pe listă.
“Dacă vrem să aplicăm toate recomandările făcute de institutele internaţionale, trebuie să avem criterii ca să evaluăm şi produsele care sunt acum pe listă, dar şi pe cele noi. Când vorbesc despre criteriu economic, mă gândesc că acele companii care ar reduce preţul între 0 şi 25% ar putea să fie acceptate cu produsele noi pe listă, dar, repet, criteriul de bază rămâne eficacitatea”, a completat secretarul de stat.
Medicamentele urmează să fie introduse începând cu anul viitor, iar lista de medicamente ar putea fi modificată trimestrial, după cum a ţinut să precizeze oficialul din Ministerul Sănătăţii.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România a dat publicităţii un comunicat de presă prin care amintea că medicamentele ieftine, odată scoase de la compensare, vor limita accesul la tratament pentru pacienţii cu boli cronice. În plus, producătorilor le va fi greu să supravieţuiască în România, mai ales dată fiind taxa clawback, care a fost achitata de către membri APMGR.
“Din păcate, toate eforturile noastre de a dialoga cu guvernul pe aceaste teme au fost ignorate. Mai mult decât atât, nouă formula după care se calculează taxa clawback, împreună cu introducerea de molecule noi pe lista medicamentelor compensate, vor avea efecte catastrofale asupra producătorilor de medicamente generice, care vor plăti pentru un consum de care nu sunt responsabili”, spune Dragoş Damian, preşedintele APMGR.
Sursa: paginamedicala.ro