Houston NPA organizează între 25/27 noiembrie 2011 la Gura Humorului cea de-a opta ediţie a Houston Farma Practic – zona Moldova, un eveniment regional la care vor participa farmacişti şi asistenţi de farmacie din judeţele Suceava, Iași, Neamţ, Vaslui, Botoșani, Bacău.
Simpozionul se va desfăşura la Hotel Best Western Bucovina, iarpe parcursul celor două zile de dezbateri sunt așteptaţi aproximativ 200 participanţi.
Coordonatorul știinţific și moderator al simpozionului este prof. emerit dr. Ostin MUNGIU din cadrul Universității de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iași, președinte al Asociației de Algeziologie din România. Programul științific este creditat de Colegiul Farmaciștilor (24 credite) și de Ordinul Asistenților din România (12 credite).
Printre lectorii care vor susţine prezentări pe parcursul celor 2 zile de dezbateri se numără: prof. univ. dr. Lenuța Profire – Facultatea de Farmacie, UMF “Gr. T. Popa” Iași, farm. Gabriela Streit – Președinte Colegiul Farmaciștilor Iași, conf. dr. Ileana Cojocaru – UMF “Gr. T. Popa” Iasi, farm. Luana Grigoraș – președinte Colegiul Farmaciștilor Bacău, prof. dr. Ursula Stănescu – UMF “Gr. T. Popa” Iași, ec. Cristi Victor Bleorțu – președinte CAS Suceava, sef lucr. Dr. Veronica Bild – UMF “Gr. T. Popa” Iași, conf. dr. Nela Bibire – UMF “Gr. T. Popa” Iași, dr. Doru Culicianu – MF Botoșani, farm. sp. Geza Horvath – Farmacia Horvath Reghin.
Fiecare ediție Houston Farma Practic cuprinde dezbateri legate de particularitățile și provocările profesiei de farmacist, dar și prezentări despre noutățile existente pe piața de profil, participanții având ocazia să audieze prezentări importante pentru pregătirea farmaceutică continuă, în care sunt exprimate idei și noțiuni aplicabile în activitatea zilnică.
Printre temele care vor fi abordate: managementul durerii – inovație, translație, legislație; interacțiuni medicamentoase, contraceptive orale versus dispozitive intrauterine; posibilități și limite ale fitoterapiei; migrena, nevralgia – două mari “dureri de cap”; menopauza – actualități și tendințe în terapie. Vor fi susținute și prezentări care abordează marketingul și managementul farmaciilor comunitare independente, cum ar fi: elaborarea strategiilor de marketing, efectele crizei asupra pieței farmaceutice românești, taxa pe clawback, etica alocării resurselor financiare în sănătate, provocările întâlnite în farmacia cu circuit deschis, impactul deficiențelor legislative asupra farmaciilor comunitare din România.
Programul știinţificse va desfășura vineri (25.11.2011) între orele 16.00 și 19.00; sâmbătă (26.11.2011) între orele 10.00 și 16.00.
Taxa de participareeste de 400 lei/persoană și include cazarea 2 nopți, mesele, pauzele de cafea, facilitățile de relaxare, accesul la lucrările conferinței. Pentru informații despre înscriere, vă rugăm contactați pe: Corina Stancu, corina.stancu@houston.ro; 0723.856.179.
Dr. Maria SZERAC, CEO Houston NPA, organizatorul seriei de evenimente regionale pentru farmaciști și asistenți de farmacie – Farma Practic: “Seria de evenimente Houston Farma Practic (HFP) este dedicată farmaciștilor și asistenților de farmacie pentru care profesia înseamnă vocație. Cu fiecare ediție, avem alături invitați pentru care HFP a devenit deja o tradiție și care se reîntâlnesc periodic la aceste evenimente. Așteptăm la fiecare eveniment participanți implicați, motivați să-și îmbunătățească constant nivelul de cunoaștere profesională și lectori dedicați care doresc să împărtășească din experiența cumulată de-a lungul carierei lor. HFP înseamnă informare corectă și de calitate, o platformă regională de interacțiune a comunității de profesioniști din domeniul farmaceutic și medical. Ca organizatori ai Farma Practic vom continua să identificăm la nivelul întregii țari care sunt farmaciștii și asistenții de farmacie care vin la evenimente de informare pentru conținutul științific al acestora, pentru lectorii de calitate și pentru informațiile de ultimă oră, păstrând și îmbunătățind continuu conceptul interactiv-practic”.
Parteneri ediției VIIIa a Houston Farma Practic – Colegiul Farmaciștilor Iași; Colegiul Farmaciștilor Bacău; OAMGMAMR Suceava; OAMGMAMR Bacău; Hotel Best Western Bucovina; PaginaFarmaciștilor.ro, Saptămâna Medicală.
Evenimentele regionale Houston Farma Practic au la baza un concept creat şi dezvoltat de compania de comunicare și organizare evenimente Houston NPA.
Contact: Simona OPREA, PR Manager Houston NPA, simona.oprea@houston.ro, 0733.076.381.
comunicat de presa
Sursa: Televiziunea Medicala