Societatea Română de Oto-Rino-Laringologie si Chirurgie Facială în parteneriat cu Versa Plus Media, organizează, sub egida Colegiul Medicilor din România, a treia ediţie a Forumului ORL.ro, în data de 7 mai, la Hotel Mariott din Bucureşti.
Tema acestei ediţii este: “Abilitarea auditivă prin proteze semiimplantabile”.
Manifestatrea asigură cuantumul de credite EMC aferent unui eveniment de o asemenea amploare.
Surditatea, absenţa auzului la ambele urechi, reprezintă o deficienţă senzorială gravă determinată de disfuncţionalitatea urechii interne (cohleea), care induce un handicap consecutiv.
Singura soluţie pentru pacienţii surzi este reprezentată de implantul cohlear, proteza auditivă semiimplantabilă. Acesta este alcătuit dintr-o componentă externă, procesorul audio şi o componentă internă, care se fixează chirurgical. Aceasta din urmă este alcătuită dintr-un portelectrod care trebuie introdus direct în cohlee, pentru a facilita stimularea directă a nervului auditiv. Se scurtcircuitează astfel urechea, adică zona distrusă a audiţiei.
Din anul 2000, datorită eforturilor Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională ORL Bucureşti, în România s-a iniţiat Programul Naţional de Implant Cohlear, care asigură anual un anumit buget destinat achiziţionării de implante cohleare în centrele de specialitate din ţară.
În cadrul acestui program, Prof. Dr. Georg M. Sprinzl, de la Universitatea de Medicină Innsbruk, Departamentul de ORL şi Chirurgie Facială, va efectua o operaţie de implant cohlear, transmisă live in deschiderea celei de-a treia ediţii a Forumul ORL.ro, organizată de Societatea Română de Oto-Rino-Laringologie şi Chirurgie Facială, în parteneriat cu VERSA PULS MEDIA. Intervenţia va fi efectuată la Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională ORL, „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, Bucureşti, iar comentariile vor fi realizate de Prof. Dr. Romeo Călăraşu.
Sursa: Televiyiunea Medicala