”Dragă Răzvan. Mă numesc David, am opt ani și vreau să mă fac pilot. Tu ești eroul meu”: așa arată scrisoarea unui copil, postată pe pagina de Facebook ”Viață pentru Răzvan”, pagină creată pentru susținerea lui Răzvan Petrescu, copilotul grav ranit în accidentul aviatic petrecut în Munții Apuseni! Răzvan Petrescu a fost externat, vineri dimineața, de la Spitalul Judeţean Cluj-Napoca, fiind transportat cu ambulanţa acasă, la Râmnicu Vâlcea, unde va urma un program de refacere. Cu o zi înainte, Răzvan Petrescu a oferit câteva declarații despre orele care au urmat prăbușirii avionului cu echipa medicală de transplant.
Urările de sănătate au curs, în ultimele săptămâni, pe această pagină dedicată lui Răzvan Petrescu: ”Multă sănătate îi doresc, o recuperare cât mai rapidă și am convingerea că, după această cumpănă din viața sa, va iesi și mai puternic – cer senin și zboruri cât mai multe”, ”Dumnezeu îl iubește, va fi din nou, are multe de oferit, să te vedem la manșă, Răzvane, ești învingător, suflet frumos, succes!”, ”Fă-te bine repede, man! Suntem alături de tine!” (Foto: www.facebook.com/razvanpetrescufriends).
La exact o lună de la cumplitul accident aviatic din Apuseni, Răzvan Petrescu a oferit câteva detalii despre scenele care au urmat impactului, însă s-a ferit să dea detalii care să încurce, prin publicare, anchetatorii:
Răzvan Petrescu: “Am avut un moment de inconștiență după impact și m-am trezit undeva lateral stânga de aeronavă, jos. Prima acțiune a fost să-mi evaluez starea de sănătate. Am văzut că-mi pot mișca degetele de la picioare, dar având fracturi nu mi le puteam mișca. M-am târât prin zăpadă, am reușit să merg câțiva metri, fiindu-mi frică de o explozie a aeronavei”, potrivit realitatea.net.
Răzvan Petrescu: „Imediat cum m-am îndepărtat de aeronavă am sunat la 112, însă din cauza telefonului meu, nu foarte deștept, mi-a apărut pe ecran procedură nereușită. Potrivit regulamentului, l-am sunat pe directorul instituției, dar l-am apelat apoi pe tatăl meu”.
Răzvan Petrescu: „Am dat câteva declarații persoanelor competente, dar deocamdată nu pot să dezvălui foarte multe până la finalizarea anchetei. Despre scurgerea timpului nu pot să spun foarte multe; nu realizam trecerea timpului pur și simplu. Nu am putut să comunic cu Iovan, pentru că el era încarcerat, iar eu eram în partea opusă oarecum aeronavei”,
Răzvan Petrescu: “Am primit mult ajutor de la doctorul Radu Zamfir, care se afla în cea mai bună stare dintre toți. Mi-a dat câteva sfaturi, cum ar fi să nu mă mai mișc, să stau imobilizat, și să stau liniștit pentru a nu-mi agrava starea de sănătate”.
Accidentul aviatic, care a provocat vii dezbateri în societatea românească, s-a produs în 20 ianuarie la peste 1.400 de metri altitudine, în Munții Apuseni, undeva la limita dintre judeţele Cluj şi Alba. Au fost, inițial, șapte supraviețuitori, însă în ceasurile care au urmat, timp în care echipele de intervenție se chinuiau să localizeze epava, să ajungă la răniți și să le acorde asistență, au încetat din viață pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu, precum şi medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu.