3.168 de candidati sau inscris pentru concursul de admitere ce va avea loc la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, luni in domeniile medicina, medicina dentara si farmacie, precum si la Facultatea de Moase si Asistenta Medicala (FMAM).
Candidatii vor concura pentru 950 de locuri finantate de la bugetul de stat, scoase la concurs de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii.
Astfel:
- Facultatea de Medicina: 1.942 de candidati, pe 510 locuri
- Facultatea de Medicina Dentara — 583 de candidati pe 130 de locuri,
- Facultatea de Farmacie — 259 de candidati pe 140 de locuri,
- FMAM — 384 de candidati pe 170 de locuri.
Pentru concurentii ale caror medii de admitere nu vor permite accederea la studiile universitare de licenta pe locurile finantate de la bugetul de stat sunt puse la dispozitie alte 470 de locuri cu taxa.
“In ceea ce priveste repartizarea cifrei de scolarizare pe facultati pentru admiterea in anul universitar 2016 — 2017 aceasta creioneaza pentru specializarea ‘Medicina’ un numar de 360 de credite, pentru o durata de 6 ani de studiu (510 locuri finantate de la buget si 200 locuri cu taxa). In acelasi registru, pentru specializarea ‘Medicina dentara’ regasim un numar similar de credite, pentru aceeasi perioada de studiu (130 locuri finantate de la buget si 125 locuri cu taxa), la Facultatea de farmacie 300 de credite pentru 5 ani de studiu (140 locuri finantate de la buget si 100 locuri cu taxa), in timp ce la FMAM, pe segmentul ‘Moase si Asistenta medicala generala’ pentru 4 ani de studiu, 240 de credite (100 locuri finantate de la buget si 15 locuri cu taxa), iar pentru alte specializari FMAM care insumeaza 3 ani de studiu si 180 de credite au fost repartizate 70 de locuri finantate de la buget si 30 de locuri cu taxa”, arata sursa citata.
“Si anul acesta, in ceea ce priveste admiterea la Universitatea de Medicina si Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucuresti se pastreaza interesul crescut inregistrat in anii anteriori, fapt ce demonstreaza inca o data ca scoala de medicina romaneasca ramane in registrul competitiei si al valorilor academice, atat prin dorinta tinerilor candidati de a accede in universul cercetarii stiintifice medicale, cat si prin reputatia pe care, de-a lungul istoriei sale, aceasta Universitate si-a creat-o si pozitionandu-se pe harta Universitatilor de profil ale lumii”, a afirmat academicianul Ioanel Sinescu, rector al UMF.
Anul acesta, 20 de premianti ai olimpiadelor nationale si internationale la discipline precum biologie, fizica sau chimie au decis sa-si continue performanta la UMF “Carol Davila”, accederea acestora in universitate fiind posibila, conform normelor Ministerului Educatiei si Cercetarii, fara examen de admitere.