Chiar dacă vremea de afară este blândă, valul de gripă lovește puternic țara noastră. Astfel, în acest sezon gripal, 12 oameni, inclusiv un copil de 2 ani, au murit din cauza complicațiilor, pentru ca aveau si alte boli cronice.
Actualmente, în spitale, camerele de gardă, și chiar de terapie intensivă, se lucrează în foc continuu. Conducerea spitalului Elias a hotărât să vaccineze tot personalul de la Reanimare, din cauză că de multe ori formele de gripă pot lua forme dramatice.
La spitalul Elias au ajuns de urgență două femei de 42 si 65 de ani care abia mai puteau respira. Analizele au arătat că acestea erau bolnave de gripă. Doctorii spun ca evolutia lor a fost constant negativă și de câteva zile sunt ventilate mecanic. Pentru amandouă, prognosticul este foarte rezervat.
Având în vedere severitatea cazurilor de gripă, s-a decis de urgență vaccinarea tuturor celor care lucrează la terapie intensivă. Tot aici s-a cumparat rapid Tamiflu, un antigripal folosit de regulă în secțiile de infecțioase.
“Am avut un record de prezentări. În jur de 300 de complicații ORL, iar copiii care deja nu mai pot să respire sunt internați direct.” dr. Ileana Florescu, medic de urgență Marie Curie.
Situatia e similară în toată Europa; suntem în a doua jumătate a lunii martie, cand harta trebuia sa fie colorata în galben – adica sa avem preponderent cazuri de gripă sporadice.
În schimb, apar forme complexe de gripă, cu afectări ale urechii și gâtului, dar și hemoragice.
sursa: http://stirileprotv.ro/