La nici doua saptamani de la confirmarea oficiala a tulpinii Omicron, situatia epidemiologica este in continua schimbare in Africa de Sud, potrivit unei analize a Sky News.
Datele ar putea fi mai ingrijoratoare pentru europeni decat pentru africani, din cauza diferentelor demografice dintre cele doua continente.
In regiunea Johannesburgului si a capitalei Pretoria, desi in Africa de Sud este vara, numarul infectarilor si al spitalizarilor creste mult mai rapid decat in valul cauzat de varianta Delta, care a atins varful in timpul iernii sud-africane, in lunile iulie-august.
Omicron ar putea ocoli imunitatea
Cea mai contagioasa varianta pana la aparitia Omicron a fost Delta, care a infectat milioane de sud-africani. Insa, in urma imunitatii dezvoltate dupa contagiere ori in urma vaccinarii (desi rata este de numai 24% in Africa de Sud), oamenii ar fi trebuit sa aiba un sistem imunitar care sa reziste la variantele coronavirusului, iar numarul de noi infectari cu Omicorn sa fie mai mic. Dar modul in care se raspandeste noua varianta in Africa de Sud, arata fie ca acesta este mult mai transmisibil decat Delta, fie ocoleste anticorpii dezvoltati natural prin infectare cu Delta sau prin vaccinare, fie, cel mai probabil, cate putin din ambele variante.
“Acest lucru nu ar fi cu adevarat ingrozitor daca se va dovedi ca Omicron nu este un virus foarte mortal, iar cativa experti au sugerat in aceasta saptamana ca toate cazurile de Omicron par a fi usoare. Dar populatia din Africa de Sud si Botswana este mult mai tanara decat cea a Europei. Stim ca tinerii sunt mai susceptibili de a face forme de boala usoara. Pe de alta parte, Omicron a aparut doar de cateva saptamani la nivel vizibil si mai poate dura cateva saptamani pana cand un numar mai mare de cazuri severe sa ajunga in spital. Aici intervine a doua imagine. Spitalizarile sunt acum in crestere in provincia Gauteng si este mai rezonabil sa presupunem ca aceste internari sunt cauzate si de Omicron”, se mai arata in analiza Sky News.
Numarul spitalizarilor ar putea sa nu creasca la fel de brusc precum cel al noilor cazuri de infectare, insa, deocamdata vestile de pe continetul sud-african nu sunt deloc linistitoare.
1 Comment
Pingback: Analiza Sky News: Omicron se raspandeste mult mai repede decat Delta, ocolind imunitatea • VoxMedical | Viata si sanatate