Recent, o echipă de cercetători de la Universitatea din Alberta, Canada, auanunţat că au identificat în urina umană mult mai mulţi compuşi chimici şi organici decât se apreciase până acum: circa 3.000, adică de 30 de ori mai multe substanţe faţă de câte se credea că există, potrivit passionsante.be.
Lichidul biologic secretat de rinichi (după filtrarea sângelui) evacuează deşeurile din organism. Conţinutul de apă din urină este de 95%, restul de 5% fiind cel demn de toată atenţia.
“Îmbunătăţirea tehnologiei, care permite analizarea a mii de substanţe, rapid şi fără durere, ar putea schimba lucrurile în analizele medicale, acest demers putând înlocui, în anumite împrejurări, analize de sânge şi biopsii, pentru că urina este oglinda organismului”, declară unul din cercetători, citat de Journal de Quebec.
În medicină se recurge des la analize de urină, însă acestea ar putea fi folosite şi mai mult. Cercetătorul spune că ‘observaţiile arată o complexitate remarcabilă a ceea ce este considerat un fluid aparent elementar’.
sursa: http://www.agerpres.ro/
1 Comment
If, some day, humanity discovers an asteroid headed for Earth and manages to alter its course, “it will be one of the most important accomplishments in human history,” said Tom Kalil, deputy director for technology and innovation at the White House Office of Science and Technology Policy.