Organizatia ”Salvati Copiii” sustine ca alocatia de stat pentru copii trebuie sa ajunga la 200 de lei pe luna. Potrivit celor de la ”Salvati Copiii”, alocatia de stat, acordata in prezent copiilor care au implinit doi ani, reprezinta o suma de bani – 42 de lei, respectiv 84 de lei pentru copilul cu dizabilitati – nesemnificativa pentru familie.
Organizatia ”Salvati Copiii” atentioneaza asupra procentului ridicat al copiilor din Romania care sunt expusi la risc de saracie si excluziune sociala: ”Alocatia de stat pentru copii este un drept universal, consacrat prin Constitutie. Pentru ca acest drept constitutional sa-si atinga scopul — protectia sociala a copiilor si a tinerilor, Organizatia ”Salvati Copiii” sustine marirea cuantumului alocatiei de stat pentru copii la suma de 200 de lei pe luna, modificare propusa printr-un proiect de lege inaintat Senatului Romaniei in 2014”.
Cresterea sumei – alocatia de stat trebuie sa devina una dintre prioritatile Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, sustin cei de la Salvati Copiii.
”Am trimis presedintilor Comisiilor specializate din Camera Deputatilor cererea de a aproba marirea alocatiilor pentru copii si de a lua in considerare o analiza pe aceasta tema, tinand seama de datele recente ale starii de saracie in care traiesc aproape jumatate dintre copiii din Romania, precum si de necesitatea respectarii consecvente, in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice, inclusiv de catre Guvern sau Parlament, a interesului superior al copilului, unul dintre principiile fundamentale ale dreptului romanesc contemporan”, a declarat Gabriela Alexandrescu, presedintele executiv al Organizatiei ”Salvati Copiii” Romania, organizatie neguvernamentala, de utilitate publica, membru al Save the Children International, cea mai mare organizatie independenta din lume care promoveaza drepturile copilului si care cuprinde 30 de membri si desfasoara programe in peste 120 de tari.
Argumentele pe care ”Salvati Copiii” isi fundamenteaza acest apel legat de alocatia pentru copii sunt urmatoarele:
Echitatea alocarilor financiare destinate copiilor, in raport cu alte domenii
De exemplu, indemnizatia pentru o sedinta sau mai multe, ale unui reprezentant al statului in Adunarile Generale ale Actionarilor din Companiile de stat, care poate ajunge, intr-o luna, la 25% din salariul sau lunar, constatam ca alocatia pentru copii reprezinta o fractie infima. Cu banii reprezentand, parintele nu poate achizitiona decat cel mult o portie de lapte pe zi, un penar sau o pereche ieftina de incaltaminte. Numai prin economisirea pentru 23 de luni a alocatiei, se poate ajunge la valoarea unui salariu minim pe economie.
Copiii din Romania sunt mai saraci decat adultii
In Romania sunt 3,7 milioane de copii, procentul copiilor expusi la risc de saracie si excluziune sociala fiind de 48,5%, pe locul doi in Uniunea Europeana, dupa Bulgaria, cu 51,5%, si la mare distanta de media europeana de 27,7% (conform Eurostat).
Corelarea cu Indicatorul Social de Referinta este formala
Indicatorul Social de Referinta are inca valoarea stabilita in 2008, de 500 de lei, prin OU 126/ 2008 privind modificarea si completarea unor acte normative in vederea eliminarii legaturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurarilor pentru somaj si nivelul salariului de baza minim brut pe tara si al stabilirii masurilor de aplicare a unor regulamente comunitare, cuantum nemodificat pana in prezent. Pentru ca alocatia de stat sa capete o minima insemnatate in viata copilului si sa reprezinta un sprijin pentru parinti, este absolut necesara modificarea raportarii la ISR.
Inechitatea raportarii la Indicatorul Social de Referinta. La nivel european alocatia se coreleaza cu salariul minim pe economie
Salariul minim pe economie reprezinta venitul minim pe care trebuie sa-l primeasca un angajat, cu rol esential in crearea coeziunii sociale si in stimularea redistribuirii echitabile a bunurilor intr-o societate. Raportarea alocatiei la salariul minim pe economie ofera o evaluare mai corecta a disponibilitatii si interesului unui guvern de a sprijini familiile in cresterea copiilor. in definitiv, aceeasi ratiune — coeziunea sociala — trebuie sa stea si la baza calculului pentru alocatia de stat pentru copii.
Cuantumul actual la alocatia de stat pentru copii nu reflecta respectarea principiului interesului superior al copilului
in sistemele legislative moderne, prioritizarea aspectelor ce vizeaza protectia drepturilor copilului nu este considerata o amenintare la adresa drepturilor adultilor sau a politicilor adresate acestora din urma. De aceea, nu exista echivoc in a acorda copiilor o atentie speciala pentru respectarea si promovarea drepturilor lor, iar alocatia de stat este expresia modului in care autoritatile interpreteaza si respecta principiul interesului superior al copilului.
2 Comments
Trebuie sa creasca
Pe mine ma puteți ajuta fetita mea are scolioza si sechele de rahitism are stenul înfundat si trebe so programez pentru operație ma puteți ajuta situația financiară este ff slaba si daca donati 2 euro eu sunt mulțumită va rog frumos sa ma ajutați fetița mea are nevoie de ajutorul vostru