O instanță judecătorească din Franța a pronunțat o hotărâre privind toate femeile care au implanturi de tip P.I.P. cu gel industrial produse în Franța au dreptul să primească despăgubiri. În Romania sunt aproximativ 250 de femei care au dreptul la aceste despăgubiri.
Avocatul Raluca Curelea de la firma de avocatură Benclinov și Asociații a declarat marți într-o conferință de presă că toate pacientele care au un astfel de implant sunt rugate să se prezinte la medic în vederea unui control pentru a se observa dacă implanturile au cumva fisuri.
“Riscul de fisurare la acest tip de implant este între 15-30%, de două ori mai mare decât la celelalte tipuri. În Franța, 50% dintre cele 300.000 de femei care au acest tip de implant au decis să și le înlocuiască. Toate pacientele din lume pot beneficia de compensații. Pentru pacientele care doresc să se asocieze acestui proces, în iunie se va depune a doua procedură judiciară. Se estimează că la sfârșitul anului 2014 pacientele vor avea banii din despăgubiri în cont. Suma de 3.000 de euro este una provizorie. Despăgubirile sunt cuprinse între 12.000 euro și 14.000 euro. În Franța suma medie este de 16.000 euro. Persoanele care vor să participe la procedura juridică vor plăti 30 de euro procedurile judiciare și 500 de euro expertiza care este făcută de un medic desemnat de tribunal în Franța. Expertiza se va face pe baza documentelor trimise”, a explicat Curelea.
Președintele de onoare al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România Ioan Lascăr a afirmat că este vorba de implanturi de o calitate îndoielnică produse în Franța.
“Acest tip de implant nu a fost folosit ilegal, ele posedau un certificat de calitate european. Acest lucru a oferit certitudine medicilor că implantul beneficiază de o aprobare. În SUA nu au fost acceptate aceste implanturi. În România nu avem un lot numeros de pacienți cu acest tip de implant.
Implantul folosește un gel industrial care are alte proprietăți față de cele medicale. Este vorba de calitatea învelișului și de un anume tip de reacție tisulară. În România nu există o evidență exactă, un registru al pacientelor cu implanturi. Ar fi necesar un astfel de registru. Este nevoie de conștientizarea celor care au folosit implantul pentru a se prezenta la medic în vederea unui control. Indicația corectă ar fi de schimbare a implantului. Învelișul implantului se pare că are o fragilitate mai mare decât celelalte tipuri de implanturi. Cele mai frecvente reacții sunt cele de apărare din partea organismului. Se poate observa modificarea formulei leucocitare, a anumitor enzime, aceste lucruri putând fi considerate semne de alarmă. Un alt semne clinic este sub-febrilitatea. Prețul unui asemenea implant era de 600 de euro de pereche în timp ce al celorlalte implanturi era în jur de 1.000 euro. Nu am realizat niciodată un asemenea implant“, a spus profesorul doctor Ioan Lascăr.
Avocatul Olivier Aumaître a susținut că au fost realizate aproximativ un milion de implanturi la nivel mondial, cele mai multe în America de Sud.
“Toate victimele pot obține compensații. Un proces colectiv în Franța, fiecare pacient din România poate participa la proces”, a precizat avocatul francez.
sursa: agerpres.ro