Pacienții vor completa, la externarea din spital, un formular în care pot menţiona dacă au fost sau nu nevoiți să achite contravaloarea serviciilor medicale de care au beneficiat. Aceasta este decizia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, după ce mai multe persoane s-au plâns că şi-au cumpărat din banii lor medicamente sau materiale sanitare pe perioada internării.
“Pentru a veni in sprijinul asiguraţilor internaţi în spitalele din judeţ dar şi pentru a asigura o gestionare eficientă a fondurilor alocate unităţilor sanitare cu paturi, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a iniţiat o serie de măsuri menite să garanteze dreptul pacienţilor de a beneficia în mod gratuit, pe întreaga durată a internării, de toate serviciile medicale necesare pentru tratarea afecţiunii de care suferă- medicamente, materiale sanitare, servicii medicale paraclinice”, a declarat purtătorul de cuvânt, Oana Răchitan.
20 de sesizări scrise au fost depuse la sediul institutţiei în primele trei luni ale anului. Numărul celor care au făcut plângeri este şi mai mare, însă oamenii s-au ferit să depună sesizări în scris, spun reprezentanţii CJAS.
Astfel, pentru a veni în sprijinul asiguraţilor au fost luate o serie de măsuri pentru ca sistemul să funcţioneze conform legii.
“Începând cu luna iulie, spitalele aflate în relaţie contractuală cu CJAS Timiş au obligaţia ca în momentul externării pacienţilor să le înmâneze acestora spre completare formularul- tip. Documentul va fi ataşat la foaia de observaţie a pacientului , iar orice neregului descoperite în urma controalelor atrag după sine sancţiuni”, a mai spus Oana Răchitan.
În cazul în care pacienţii îşi plătesc tratamentul, trebuie să fie informaţi de unitatea sanitară că au dreptul de a cere decontarea cheltuielilor făcute pe perioada internării precum şi modalitatea prin care pot face acest lucru.
“În plus, pentru a veni în sprijinul asiguraţilor, sumele alocate furnizorilor de servicii medicale spitaliceşti a crescut constant. Astfel, fondurile spitalelor sunt suficiente pentru ca pacienţii să nu fie obligaţi să-şi cumpere, pe perioada internării, medicamente sau materiale sanitare.”
Bugetul alocat spitalelor pentru trimestrul 3 al anului în curs este cu aproximativ 30% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
autor: Luiza Tirca
sursa: Televiziunea Medicala