Salariul unui asistent social, indecent si inuman, cand in grija lor sunt copiii maltratati si persoanele cu dizabilitati! Colegiul National al Asistentilor Sociali din Romania trage un semnal de alarma.
Asistent social, la sate: posturile sunt ocupate de cate o ruda de-a vreunui primar, fara nicio pregatire
“Este o situatie fara precedent, in care asistentii sociali trebuie sa lucreze aproape intreaga viata pe salarii de 800 de lei. Imaginati-va ca un om imobilizat la pat sau un copil abuzat nu tine cont ca e weekend sau perioada de concedii, iar tu, ca asistent social trebuie sa fii mereu la datorie, omul acela se bazeaza pe tine si uneori chiar viata lui depinde de tine, ca asistent social!”, a spus Doru Buzducea, presedintele CNASR, la o dezbatere publica din seria celor ce au ca scop revigorarea profesiei de asistent social.
“Mai ales in mediul rural unde este o nevoie acuta de asistenti sociali, dupa cum vedeti zilnic si la stiri, cine credeti ca ar veni sa lucreze pe un astfel de salariu si fara un statut legislativ clar care sa il protejeze? Ca sa nu mai vorbim de numeroasele situatii in care posturile sunt ocupate de cate o ruda de-a vreunui primar, fara nicio pregatire in domeniu. Este nevoie urgenta ca aceste lucruri sa se schimbe. Si beneficiarii, fie ca sunt copii, femei abuzate, minoritati etnice sau persoane cu dizabilitati sa primeasca sprijinul si ajutorul care este de altfel prevazut prin lege, dar care nu ajunge la beneficiari din cauza lipsei de organizare. Asta incercam noi sa facem, din interiorul sistemului”, a adaugat Cristian Rosu, secretarul executiv al CNASR.
CNASR a lansat un document in sapte puncte, intitulat Manifestul Asistentului Social
— Garantarea accesului la servicii de calitate pentru toti cetatenii Romaniei
— Stabilirea standardelor de calitate si de cost pentru serviciile sociale pornind de la nevoile beneficiarilor
— Acordarea beneficiilor de asistenta sociala (prestatii) numai in completarea pachetului de servicii sociale
— Definirea rolului central al asistentului social ca profesionist in cadrul sistemului de asistenta sociala
— Asigurarea si respectarea conditiilor necesare exercitarii profesiei de asistent social conform deontologiei profesionale
— Asigurarea unui cadru legal stabil si coerent pentru intreg sistemul de asistenta sociala
— Implicarea si consultarea asistentilor sociali in procesul de luare a deciziilor, atat la nivel central cat si local
CNASR: am ajuns intr-un punct mai critic decat oricand
“Resursele financiare necesare exista deja, cadrul legislativ exista de asemenea in mare masura. Tot ce trebuie sa facem este sa constientizam ca lucrurile se pot schimba in bine daca se vrea acest lucru la nivelul decidentilor. Toate studiile si rapoartele internationale arata clar ca am ajuns intr-un punct mai critic decat oricand, atat din punctul de vedere al numarului celor care au nevoie de asistenta sociala, cat si din al celor care fac o meserie din a-i ajuta pe cei in nevoie ! Trebuie doar sa fim lasati sa ne apucam de treaba”, a spus Doru Buzducea in incheierea intalnirii asistentilor sociali.
Aceasta dezbatere va fi urmata, incepand cu luna septembrie, de alte cel putin trei, axate pe tematici ca nivelul demotivant al salarizarii in raport cu volumul de munca din acest domeniu, incarcatura foarte mare de cazuri sociale per asistent social, posibilitati de imbunatatire a conditiilor de munca precum si slaba valorizare a profesiei.