Pe 5 decembrie, de la ora 18.30, Serendipity Tea găzduiește vernisajul expoziției “Copiii autiști, mici artiști!”. Tablourile sunt realizate de către copiii cu autism și alte tulburări de dezvoltare din cadrul Asociației Împreună Pas cu Pas și vor rămâne expuse la Serendipity Tea până la sfârșitul lunii decembrie.
Cumpărarea unui tablou înseamnă o donație către copiii cu autism și alte tulburări! Banii strânși vor fi alocați continuării programului psihoeducațional “Împreună la școală”, ce se adresează copiilor cu nevoi speciale care frecventează școala și au nevoie de sprijin suplimentar în parcurgerea temelor și a curriculei școlare.
Scopul programului este prevenirea abandonului școlar și dezvoltarea cognitivă și modelarea comportamentală a copiilor cu nevoi speciale astfel încât să aibă o viață adultă autonomă și productivă. Tablourile sunt realizate în cadrul art-terapiei, prin mai multe tehnici: acuarelă, material textil, nasturi, carton și altele.
“Ne bucurăm că reușim să expunem tablourile micilor noștri artiști, astfel încât să vadă cât mai mulți oameni ce lucruri deosebite pot face copiii cu autism. Sperăm ca acțiunea noastră să aibă succes pentru că cei mici au fost foarte sârguincioși și au realizat tablouri foarte frumoase, vesele și colorate. Credem că în această perioadă oamenii sunt mai deschiși către semenii lor mai puțini norocoși și că vor dori să doneze pentru copiii cu dizabilități, bucurându-se în același timp de un cadou de Crăciun cu adevărat special pentru ei înșiși sau pentru cei dragi. Îi încurajăm pe toți cei care vor servi în luna decembrie un ceai aromat la ceainăria Serendipity să se gândească la copiii cu nevoi speciale care au confecționat tablourile și care au nevoie sprijin pentru a avea o viață mai bună.”, a afirmat Nicoleta Burlacu, Președinte Asociația Împreună Pas cu Pas.
Sursa: Televiziunea Medicala