Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania a demonstrat că efectele benefice asupra inimii sunt mult reduse atunci când este administrată aspirina cu protecţie gastrică, informează adevărul.ro.
Conform sursei citate, a fost monitorizată evoluţia unui grup de 400 de voluntari sănătatoşi. Oamenii de ştiinţă le-au administrat câte o aspirină cu protecţie gastrică pe zi, dar au ajuns la concluzia că învelişul aspirinei împiedica eliberarea la timp a substanţelor anticoagulante în organism. Prin urmare, aspirină este ineficientă, anunţa adevărul.ro.
Studiile anterioare au arătat că o aspirină luată la primele semne de infarct reduce agresivitatea acestuia.
“Persoanele care consideră că ar putea suferi un infarct ar trebui să ia imediat o aspirină cu sau fără protecţie gastrică, pe care să o sfărâme între dinţi. Prin această metodă, substanţele antioagulante se metabolizează mai uşor, iar efectul se instalează mai rapid”, declară medicul Richard Besser, citat de ABC News.
Sursa: paginamedicala.ro