În perioada 14 – 30 noiembrie 2022, reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că vor avea loc activități de deratizare pe domeniul public. Pentru combaterea rozătoarelor se vor folosi următoarele produse: Deration Pellet (substanța activă Bromodialone) și Colbrom Pastă (substanță activă Bromadiolone). Acestea sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătății. pentru profilaxia sanitar-umană. Substanțele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole). „Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, avem însă nevoie și de sprijinul comunității, astfel, facem apel la cetăţenii…
Author: telemed
Astăzi, vremea va fi caldă, mai ales în sudul Banatului. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în Banat și sud-estul Crișanei, când pe arii restrânse va mai ploua slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 20 grade, iar cele minime între 3 și 9 grade. Mâine, vremea va fi în general frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea și dimineața. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în sudul Banatului. Dimineața izolat va fi ceață în zonele joase. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 20 grade,…
Doctorul român Vasi Rădulescu, care își propune să sporească cunoștințele oamenilor privind sănătatea și medicina, a publicat pe contul său de Facebook o serie de lucruri interesante din medicină, pe care crede că fiecare ar trebui să le cunoaștem. 1. Cea mai bună tensiune arterială, la adult, este 120/70 mmHg. 2. Nu există cancer ca o singură entitate, ci peste 300 de tipuri de cancer, fiecare cu mecanisme proprii, celule diferite, răspunsuri distincte la terapii. 3. Glanda este o denumire populară greșită a tiroidei; corpul are zeci de glande. 4. Un om poate simți durere la nivelul unui membru superior…
Primăria Timișoara a anunțat, luni, că programul cu publicul la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni – camera 12 a fost modificat. Orarul a fost schimbat în urma unor solicitări venite din partea timișorenilor. Aceștia au cerut ca programul de lucru cu publicul să înceapă la 8:30 în loc de 9, cum se întâmpla până acum, pentru a-și putea rezolva problemele înainte de a merge la locul de muncă. Programul este următorul: Pentru Consiliere și Înregistrări : Luni, miercuri, joi, vineri de la 08:30 – 15:30 Marți de la 8:30 – 17:30 Pentru Consiliere și Eliberări Documente: Luni, miercuri, joi, vineri…
Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș au verificat mai multe centre pentru copii și alte câteva centre pentru persoane vârstnice din județul Timiș. S-au dat amenzi în valoare de 90.000 de lei. Potrivit Corneliei Bubatu, verificările au vizat atât unități de stat cât și private din Timișoara și județul Timiș, respectiv din Lugoj, Săcălaz și Dumbrăvița. „În centrele rezidențiale pentru copii/tineri cu deficiențe neuropsihiatrice nu s-au constatat abateri de la normele igienico-sanitare. La centrele pentru persoane vârstnice, acțiunea tematică s-a soldat cu aplicarea unui număr de cinci sancțiuni contravenționale, constând în patru amenzi în valoare totală de…
Tot mai puține cazuri de Covid s-au înregistrat în ultima săptămână. 145 de cazuri și trei decese. Nu a fost raportat niciun focar activ. Numărul total de decese în județ, de la debutul pandemiei, este de 2.087. Sunt 51 de persoane internate în spitalele din județ cu Covid, șapte fiind copii. Opt persoane sunt internate în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Numărul cazurilor noi de Covid-19 este în scădere, la nivel național.
Mai mult de opt din 10 mame și gravide cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la școală, iar patru din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii, potrivit datelor unei analize a situației mamelor și gravidelor sub 18 ani din România, realizată de Organizația Salvați Copiii. Totodată, două din 10 mame minore au mai mult de un copil, iar 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut. În anul 2021, potrivit datelor semi-definitive INS, 687 de nașteri au provenit de la mame cu…
În cadrul celei de-a VII-a ediții a Galei Elitelor Medicale desfășurate la Iași pe 4 noiembrie, Siemens Healthineers a prezentat cele mai recente și performante tehnologii medicale disponibile și în capitala Moldovei. Experții Siemens Healthineers au prezentat în fața comunității medicale și academice din Iași cele mai avansate aplicații clinice în domeniul rezonanței magnetice, cu focus pe tehnologia Compressed Sensing Cardiac Cine (investigația în respirație liberă pentru examinările cardiace) care se poate realiza de acum în premieră la Iași cu un echipament ultra-performant de rezonanță magnetică, MAGNETOM Sola, intrat de curând în dotarea clinicii Dorna Medical, alături de alte echipamente…
Una din trei persoane se vor confrunta de-a lungul vieții cu o tulburare neurologică. Pornind de la acest insight, Clinica Neuroaxis lansează miercuri, 9 noiembrie, începând cu ora 09.00, o conferință de presă în care publică rezultatele unui experiment social: Cât de pregătiți sunt românii să îi ajute pe pacienții cu afecțiuni neurologice? Odată cu experimentul social, Neuroaxis va lansa campania #NeuroputerniciÎmpreună prin care își propune reintegrarea în societate a pacienților cu afecțiuni neurologice. Campania se va desfășura pe parcursul următoarelor 6 luni și va include acțiuni de informare cu privire la pașii corecți de ajutorare a pacienților cu afecțiuni neurologice,…
Conferință SOROT 2022 a luat sfârșit. După 2 ani de pandemie, în sfârșitul anul acesta evenimentul s-a desfășurat în format fizic. Au fost două zile de program științific împărțit în 4 săli în paralel. Au participat peste 65 de speakeri internaționali din aproape toată țările europene. Pentru cei care nu au reușit să participe la toate sesiunile acestea se vor găsi pe platformă timp de două luni.