1 din 160 de copii din intreaga lume sufera de autism, estimeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Este cunoscut faptul ca autismul este o tulburare de dezvoltare pe toata durata vietii. Persoanele cu autism pot trai independent sau partial independent, iar in acest caz persoanele au nevoie de suport pe tot parcursul vietii lor.
La nivel mondial, persoanele cu autism sunt adesea supuse stigmatizarii, discriminarii si incalcarii drepturilor omului, atrage atentia OMS, pe baza studiilor realizate. In ceea ce priveste accesul la servicii si sprijin pentru persoanele cu autism, acesta este caracterizat de specialisti ca fiind inadecvat la nivel global. Nici situatia din Romania nu este una mult diferita.
Interventiile psihosociale adaptate individului, precum interventiile comportamentale si programele de dezvoltare a abilitatilor individuale, pot reduce dificultatile in comunicare si pot conduce la educarea comportamentul social, cu un impact pozitiv in cresterea calitatii vietii persoanelor cu autism si familiilor acestora. Toate masurile trebuie sa fie insotite de actiuni ample pentru a face mediile fizice si sociale accesibile, incluzive si sustinatoare, recomanda OMS.
Care este insa gradul de integrare a adolescentului cu autism in Romania?
Cine este responsabil de integrarea adultului cu autism si dezvoltarea indepententei acestuia? Sunt intrebari ce pot genera dezbatere: „Avem lege, avem norme. Cine, cand si cum integreaza adolescentul si adultul cu autism?”, in cadrul Conferintei Nationale a Asociatiei Nationale pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania „Independenta! Ma pregatesc… “, 12-13 mai, Bucuresti.
La dezbatere, vor lua cuvantul reprezentanti ai organizatorului ANCAAR si ai partenerilor evenimentului, Universitatea Spiru Haret- Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania cat si reprezentanti ai autoritatilor.
Programul complet al evenimentului cuprinde prezentari si discutii initiate de lectori precum:
- Evelyne Soyez (kinetoterapeut, osteopat calificat in neuropediatrie, fondatoare a programului de interventie timpurie pentru copii intre 0 si 6 ani, cu anomalii de dezvoltare, Spitalul Port-Royal, Paris) – Echipa interdisciplinara: De ce? Cine? Cum?;
- Dominique Plassat (psiholog in cadrul IME Alphee- centru medical si educativ care gazduieste copii cu handicap si adolescenti cu dizabilitati intelectuale, avand ca si scop oferirea de educatie si invatamant de specialitate, tinand seama de aspectele psihologice si psihopatologice si utilizarea tehnicilor de reabilitare. Centrul se ocupa in mod special de tinerii cu autism) – Voir l`Autisme autrement;
- Dr. Augusta Rodica Urziceanu (medic primar neuropsihiatrie si psihiatrie pediatrica, doctor in stiinte medicale);
- Crisu Georgeta (Presedinte ANCAAR si manager proiect RESPIRO, cu experienta de peste 30 de ani in intocmirea si coordonarea programelor de interventie terapeutica a persoanelor cu TSA) – Proiectul RESPIRO la jumatate de drum, Lansare de carte;
- Zamfir Marius Teodor (Psiholog Centrul Sf. Mihail) – Autismul virtual – alta forma de autism?
- Pirsean Corina (psiholog clinician, implicata in interventia persoanei cu TSA) – Prezentare cercetare „Incluziunea scolara”.
Manifestarea va avea loc in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Bucuresti, Calea Victoriei, nr 88. Participarea este gratuita, pe baza confirmarilor prealabile la adresa de mail evenimente@houston.ro.
Ce-a de-a doua zi a evenimentului va aduce la sediul ANCAAR (Intrarea Precupetii Vechi nr 9), intre orele 09.30 si 15.00, trei workshopuri interactive, orientate atat catre pacientul cu autism, cat si catre familia acestuia: Decizia independentei – independenta deciziei, Ma implineste? Trist, dar ma hraneste, Radacini si aripi.