A fost creat în condiții de laborator, pornind de la celule șușă de vită! De aceea costă enorm: pretul burgerului de nici 150 de grame, având în vedere cheltuielile făcute, este de 250.000 de euro. El a fost preparat în tigaie și devorat, luni, la Londra, în cadrul unei degustări-experiment, deschizătoare de drumuri. Poate, peste ani, n-o să mai tăiem animale ca să le gătim carnea, vom mânca carne artificială.
Burgerul, spun cei care au avut onoarea să guste din el, seamănă la gust cu carnea de vită, are o textură asemănătoare cu aceasta, însă parcă n-are… grăsime. Pentru a ajunge la bucata de carne artificială, Mark Post, un cercetător olandez de la Universitatea din Maastricht, a avut nevoie, el și echipa sa, de o lună și jumătate de muncă. Pentru ca produsul să semene cât de cât cu cel dintr-un fast food, i s-au adăugat ingrediente precum pesmet, praf de ouă, suc de sfeclă.
“Din punct de vedere ecologic şi etic, tehnologia in vitro nu prezintă decât avantaje. În fond, nu este vorba decât de carne normală”, precizează creatorul feliei de carne artificială, Mark Post.
Opinia finanțatorului acestui proiect, Sergey Brin: “Suntem, în mare, în faţa a trei scenarii: devenim vegetarieni toţi, dar nu cred acest lucru. Închidem ochii şi vom avea probleme de mediu. Încercăm ceva nou”.
Asemenea cercetări și experimente se fac în contextul creșterii populației globului și, implicit, a nevoii de hrană: Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU a calculat că, în 2050, producția de carne va ajunge la aproape 500 milioane de tone!